3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Parcul Tineretului din Slatina, locația de desfășurare a Zilei Recoltei. Ministrul Petre Daea, așteptat la eveniment

- Advertisement -

Asociația Tinerilor Fermieri Olt, în parteneriat cu Primăria Slatina și Consiliul Județean Olt, organizează în acest sfârșit de săptămână marele eveniment Ziua Recoltei, acesta urmând a se desfășura în Parcul Tineretului din Slatina. Peste o sută de fermieri din județ, dar și din țară, vor fi prezenți aici, invitat de onoare al sărbătorii, potrivit organizatorilor, fiind Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Sâmbătă este și ziua în care la Ziua Recoltei vor fi în spectacol, după ora 13:00, artiștii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina.

„În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în Parcul Tineretului din Slatina, vor fi fermieri din județul Olt, undeva la 70 – 80, aproape toți au accesat programe europene, ferme de familie sau tineri fermieri, cu diferite produse, de la legume, fructe, brânzeturi, sucuri, tot ce se produce într-o fermă de familie, într-o fermă românească. Mai avem și invitați din alte județe, precum: palincă de Argeș, cozonac de Botoșani, plăcintă dobrogeană. Vor fi peste 100 de fermieri cu legume, fructe, dar și produse procesate, va fi și un restaurant mobil autorizat unde va fi mâncare, bere. Vom avea și must, un prieten de la Vrancea vine cu două căruțe și prepară must proaspăt. Ne pregătim să iasă ceva extraordinar, pentru că avem produse, avem fermieri pe care trebuie să-i promovăm. Vor fi și pentru copii câteva locuri special amenajate, pictură pe față, desen. CJ Olt ne ajută cu Doina Oltului, pentru că este o sărbătoare autentică a fermierilor și vom avea și muzică adecvată. Astfel, sâmbătă, de la ora 13:00, interpreți ai ansamblului, călușari, vor urca pe scena ce va fi amplasată în parc. Duminică, la fel, vom avea expoziție cu vânzare până seara târziu. Este un eveniment gândit ca să sărbătorim Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, lege dată în timpul mandatului domnului Alexandru Stănescu, când era președintele Comisiei de Agricultură. Punem față în față producătorii cu consumatorii, să promovăm produsele românești. Sunt și aceste discuții cu criza alimentară, cu acapararea pieței de către importuri, noi ca producători nu putem penetra”, a declarat Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, și-a anunțat vizita la Ziua Recoltei de la Slatina în după-amiaza zilei de sâmbătă, mai spune Ciobanu: „Sâmbătă după-amiază va veni și domnul ministru Petre Daea să stea de vorbă cu producătorii, să viziteze standurile și să mai ia pulsul, cum face dumnealui de fiecare dată. Nu știu exact ora, pentru că mai este invitat și în București la câteva târguri. Avem nevoie de aceste târguri de promovare”.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți