2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul PSD de Olt Stănescu: „Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției”

- Advertisement -

Paul Stănescu, senator de Olt și secretar general al PSD, spune că salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației. Acesta este și motivul pentru care, potrivit parlamentarului social democrat, creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției.

„Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să așteptăm proiecția bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliție. Inflație de 15% înseamnă tot atâția bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înțeles cu greu reacțiile inițiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situația de a vinde iluzii sau de a crea false așteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii știu deja că, atunci când PSD avansează cifre și propuneri, o face cu responsabilitate. Și, mai ales, nu am aruncat în spațiul public cu cine știe ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliției soluții la probleme sociale”, a declarat senatorul PSD de Olt.

Paul Stănescu crede că românii ar trebui să beneficieze de aceste creșteri începând cu 1 ianuarie.

„Cu acest ping-pong al declarațiilor incerte despre mărirea pensiilor și a salariului minim, riscăm să dăm senzația de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliției, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creșteri. Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluții pentru o viață mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creșterea salariului minim și a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliției. Iar scopul nostru, al celor trei partide, este să avem la îndemână măsuri de menținere a unei vieți demne pentru români. De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creșterea pensiilor și a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată ședință de coaliție”, a subliniat senatorul PSD de Olt Stănescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți