5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Emil Moț, primarul Slatinei, reales în funcția de președinte al organizației municipale a PSD

- Advertisement -

Sala Europa a Consiliului Județean Olt a găzduit duminică conferința de alegeri a organizației Slatina a Partidului Social Democrat. Emil Moț, primarul Slatinei, a fost reales în funcția de președinte al organizației municipale a PSD.

Șapte ani sunt de când Moț este în echipa PSD Slatina, iar în toată această perioadă rezultatele au fost unele remarcabile.

„Am avut astăzi (duminică, 16 octombrie n.r.) conferința municipală de alegeri, moment de bilanț, dar și un bun prilej de a mulțumi tuturor celor 48 de președinți de organizații ai PSD Slatina, tuturor membrilor, care mi-au fost alături în toate momentele importante, mi-au susținut ideile, acțiunile și au fost lângă mine în tot ce am făcut pentru partid, dar mai ales pentru Slatina și pentru locuitorii ei. Alegerile de astăzi nu sunt doar despre mine. Sunt despre noi toți, această mare familie a slătinenilor. Alegerile de astăzi sunt despre ceea ce putem face împreună. Cu ambiție, hotărâre, determinare și multă muncă, doar împreună putem dezvolta comunitatea în care trăim, ducând-o la nivelul următor de progres, dezvoltare. Suntem o echipă grozavă, care a demonstrat că tot ce ne propunem să realizăm devine realitate. Sunt 7 ani petrecuți împreună, cu rezultate remarcabile, în care, alături de echipa mea administrativă și politică, am luat la pas fiecare ungher al Slatinei. Nu există scară de bloc din Slatina, nu există ușă la care, aceeași echipă, să nu fi bătut pentru a promova politica noastră, programul nostru electoral sau pentru a prelua așteptările slătinenilor și a le transpune în realitate. Reconfirmarea mea în funcția de președinte al celei mai importante organizații din județ, este de fapt reconfirmarea echipei mele cu care merg la drum, simțindu-mă în siguranță, știind ca am pe cine mă baza și cu cine lucra”, a declarat Emil Moț.

Marius Oprescu, președintele PSD Olt și președintele CJ Olt, a spus că organizația județeană nu poate fi puternică, fără a avea organizația municipală reședință de județ, Slatina, puternică.

„Avem în fața noastră o echipă câștigătoare, forța acestei organizații, care a reușit în 2020 să obțină rezultate remarcabile. 11.757, 11.858 ,12.529, 11.542, 9.006, 9.131, 48 din 48, 7 din 9 – sunt voturi, care ascund în spatele lor o muncă permanentă pe care voi ați depus-o. Sunt voturile exprimate de Slatina, obținute de fiecare dintre noi în parte, la alegerile locale și parlamentare, de la care am scos maximum posibil și care ne-au trimis direct în topul organizațiilor social democrate din țară. Istoria ultimelor alegeri ne-a demonstrat că noi câștigăm dacă avem o strategie foarte bine pusă la punct, cu calcule matematice fără rest, dar mai ales dacă respectăm următorul principiu: să facem campanie continuă pentru oameni, printre oameni, din ușă-n ușă, din om în om – iar toate aceste lucruri au fost făcute alături de dumneavoastră”, a precizat Oprescu.

Conferința de alegeri a organizației municipale a PSD Slatina s-a desfășurat nu doar în prezența lui Emil Moț, reales președinte PSD Slatina, și a lui Marius Oprescu, președinte PSD Olt, ci și a lui Virgil Delureanu, secretar executiv PSD Olt, Emil Popa, secretar executiv PSD Slatina, Ionuț Ivan, responsabil comunicare online, Cosmin Floreanu – președinte TSD Olt, Mihai Hău – președinte TSD Slatina, Corina Sulger – OFSD Olt, Mariana Matei – OFSD Slatina, Emil Marinescu – OPSD Olt, Constantin Antonescu – OPSD Slatina, dar și a parlamentarilor social democrați ai județului, respectiv Siminica Mirea – senator, Marius Iancu, Florin Barbu, Cătălin Grecu, Adrian Chesnoiu și Emil Albotă – deputați.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți