Polițiștii Serviciului de Ordine Publică Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au efectuat luni noi activități de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos. În urma verificărilor efectuate la o firmă din comuna Curtișoara, dar și în trafic la intrarea în municipiul Slatina, unde oamenii legii au oprit un TIR, au fost confiscați aproximativ șapte metri cubi de lemne care erau deținuți ilegal.
„La o societate comercială din comuna Curtișoara s-a constatat faptul că există diferențe între stocurile scriptice/înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului, fiind identificați 5,2 metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență. Firma a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea fizică a celor 5,2 metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență. De asemenea, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, a fost identificat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, ce aparține unei societăți comerciale din județul Gorj, care a transportat cantitatea de 21,67 metri cubi de material lemnos, respectiv cu 1,47 metri cubi mai mult decât cantitatea înscrisă în avizul de însoțire. Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizică a cantității de 1,47 metri cubi de material lemnos”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Sursa citată mai spune că întreaga cantitate de lemne ce a fost confiscată, respectiv 6,67 metri cubi, a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Slatina.
„Abaterile constatate au fost sancționate conform Articolului 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a mai spus reprezentantul IPJ.