2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Patru persoane rănite în urma coliziunii dintre trei mașini, la ieșirea din Caracal pe DN 54. Una a rămas încarcerată

- Advertisement -

Traficul rutier a fost blocat joi dimineața pe Drumul Național 54, la ieșirea din municipiul Caracal spre orașul Corabia. Patru persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată, după ce trei autoturisme s-au lovit în plin.

Inițial, Centrul InfoTrafic al Poliției Române a anunțat că două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini.

„Pe DN 54 Caracal – Corabia, județul Olt, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, eveniment soldat cu două persoane rănite, conștiente, dintre care una este încarcerată. Traficul rutier este oprit, la ieșirea din municipiul Caracal, pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate”, a transmis Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 08:00, reluarea normală a circulației fiind după aproximativ trei sferturi de oră.

Polițiștii au stabilit cu exactitate cum s-a petrecut accidentul în care, până la urmă au fost implicate trei autoturisme, iar patru persoane aflate în acestea, printre care o minoră, au fost rănite și au ajuns la spital.

„În jurul orei 07:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 54, în afara municipiului Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, conduse de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Studina, o femeie, în vârstă de 35 de ani, din comuna Deveselu, și un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Rusănești. În urma evenimentului, patru persoane (doi șoferi și doi pasageri, dintre care o fetiță n.r.) au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, polițiștii rutieri întocmind un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: Amator

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți