„Astăzi (joi, 8 decembrie n.r.), Europa a fost alături de țara noastră! Tot astăzi, România, a fost țara cu adevărat europeană, în niciun caz Austria!”. Așa își începe declarația de presă Siminica Mirea, senator PSD de Olt, după ce în această zi România a primit vot negativ privind aderarea la Spațiul Schengen.
„Trebuie, fără dar și poate, să mulțumim tuturor statelor care ne-au susținut și, mai ales, social democraților europeni, care s-au luptat în toată această perioadă pentru noi. Nu vom renunța! Nu ne dăm bătuți! PSD continuă și va depune orice efort necesar ca România să fie admisă în Spațiul Schengen, așa cum a făcut-o și când a fost vorba de aderarea la NATO, Uniunea Europeană și ridicarea MCV”, a declarat parlamentarul oltean.
Senatorul social democrat mai spune că România trebuie să meargă mai departe și să se susțină în Consiliul European de săptămâna viitoare.
„Opoziția nedreaptă și inutilă a Austriei este o lovitură pentru unitatea și stabilitatea europeană. O lovitură dură din partea unui stat care a ales să-și abandoneze camarazii europeni în vremuri grele. Austria și-a demonstrat fără echivoc decuplarea de Europa! România nu are nevoie de îngăduința Austriei, ci doar să fie tratată corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european! Dreapta europeană trebuie să își asume această situație problematică creată în jurul Uniunii Europene. Trebuie să admitem că gestul cancelarului de dreapta austriac reprezintă și eșecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situație!”, a subliniat politicianul Siminica Mirea.