Polițiștii rutieri s-au aflat în trafic și în acest sfârșit de săptămână, iar în ultimele 12 ore au depistat doi conducători auto în stare avansată de ebrietate.
Primul dintre ei a fost oprit în trafic sâmbătă, în jurul orei 20:30, de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal, care desfășurau activități specifice pe strada Târgul Nou, din localitate. Aceștia au tras pe dreapta autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Caracal.
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,17 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Și duminică dimineața, în jurul orei 09:30, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto băut bine.
De data aceasta, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice pe bulevardul Nicolae Titulescu, din municipiul Slatina, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitate.
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,72 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a spus reprezentantul IPJ.
În ambele situații, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările.