Un autoturism a luat foc în mers, miercuri dimineața, pe strada Drăgănești, la intrarea în municipiul Slatina dinspre comuna Brebeni, pentru lichidarea incendiul deplasându-se la fața locului pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, cele două persoane aflate în interior ieșind la timp din mașină.
Cei doi bărbați au ieșit chiar în momentul în care autoturismul a luat foc.
„În autoturism se aflau doi bărbați care au reușit să iasă din acesta în faza de inițiere a incendiului, fără a fi răniți. Incendiul a fost localizat rapid la nivelul compartimentului motor, fără a afecta habitaclul”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
În urma incendiului a ars motorul mașinii și au fost afectate farurile și elemente de caroserie.
După efectuarea primelor verificări, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric, produs la un cablu defect sau deteriorat.