2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 200 kilograme de articole pirotehnice, descoperite de polițiștii BAESP la comercianții din Piața Agroalimentară Caracal

- Advertisement -

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat în ziua Sfântului Ștefan activități specifice pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit cu obiecte de distracție, pe bază de amerstecuri pirotehnice. Activitățile s-au desfășurat în cadrul planului de acțiune „Foc de Artificii” și au vizat comercianții din Piața Agroalimentară din municipiul Caracal, în urma acestora fiind descoperite peste 200 kilograme de obiecte cu conținut pirotehnic care erau deținute ilegal de doi dintre vânzători.

Aproape 140.000 de articole găsite la aceștia

„Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au descoperit două persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Caracal, și o femeie de 37 de ani, din municipiul Craiova, care ofereau spre vânzare obiecte cu conținut pirotehnic, fără a fi autorizate în acest sens de instituțiile abilitate. În vederea continuării cercetărilor, polițiștii au ridicat, de la cele două persoane, peste 139.000 de obiecte cu conținut pirotehnic, de diferite mărci și categorii, ce cântăresc aproximativ 215 kilograme și valorează aproximativ 11.500 de lei, urmând să fie propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă, la finalizarea cercetărilor”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Oamenii legii au întocmit în cauză, pe numele celor două persoane, câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

De la începutul acțiunii „Foc de artificii”, la nivelul județului Olt s-au confiscat aproximativ 200.000 de articole pirotehnice, în greutate de trei tone, ce valorează peste 60.000 de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți