5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un șofer băut bine, prins pe un câmp din Dobrosloveni după ce polițiștii au tras 13 focuri de avertisment

- Advertisement -

Un tânăr de 29 de ani, care era într-o stare avansată de ebrietate, s-a sustras în noaptea de vineri spre sâmbătă controlului efectuat în trafic de polițiști rutieri, iar oamenii legii au fost nevoiți să plece în urmărirea sa. Într-un târziu, acesta a oprit pe un câmp din comuna Dobrosloveni, după ce polițiștii au tras nu mai puțin de 13 focuri de avertisment cu pistoalele din dotare.

Polițiștii au fost sesizați printr-un apel de urgență la 112 cu privire la faptul că un bărbat circulă băut cu autoturismul pe drumurile publice din Dobrosloveni, aceștia încercând să îl oprească inițial pe Drumul Județean 642, care tranzitează localitatea.

„La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 23:15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, în comuna Dobrosloveni. În urma activităților desfășurate, la data de 14 ianuarie, în jurul orei 01:15, polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat autoturismul reclamat, pe Drumul Județean 642, în comuna Dobrosloveni. Deși polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto nu s-a supus măsurii, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză. Autoturismul a fost oprit pe un câmp din afara comunei Dobrosloveni, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitate. În cadrul activităților de urmărire, întrucât conducătorul auto nu s-a supus somațiilor, polițiștii au executat 13 focuri cu armamentul din dotare. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,81 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, tânărul șofer fiind dus la spital pentru a-i fi prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a spus reprezentantul Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului din Dobrosloveni dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cauză fiind continuate cercetările.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți