4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 70 de proiecte vor fi implementate, prin PNRR, în județ. Investiții în Slatina, Corabia, Drăgănești Olt, Potcoava și Scornicești

- Advertisement -

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat în ultimele zile ale săptămânii trecute alte câteva sute de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Aproape 70 dintre acestea au fost încheiate și între autorități publice locale din județul Olt și Ministerul Dezvoltării.

Toate proiectele semnate de ministrul Attila vizează reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor clădiri publice, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin digitalizarea serviciilor localităților, achiziționarea unor puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, a unor sisteme de supraveghere video a spațiilor publice și a unor elemente de mobilier urban inteligent.

Mare parte din investițiile care urmează a fi realizate în județ prevăd, printre altele, reabilitarea mai multor sedii de primării, instituții culturale și unități de învățământ. Totodată, proiectele vor fi implementate la nivelul municipiului Slatina, a orașelor Corabia, Drăgănești Olt, Potcoava și Scornicești, dar și a aproximativ 40 de comune. Unul dintre cele mai importante este cel care vizează „Renovarea energetică a clădirii internatului și cantinei Liceului Teoretic «Alexandru Ioan Cuza» din orașul Corabia”, valoarea acestuia fiind de peste 8,7 milioane de lei, cu tot cu TVA (FOTO n.r.).

Lista

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei comunei Bărăști – 2.190.826,57 lei;

Reabilitarea moderată a Căminului Cultural al comunei Giuvărăști – 2.194.927,18 lei;

Reabilitare moderată a Sediului Primăriei Grădinile – 1.192.164,23 lei;

Reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale Orlea – 1.939.939,58 lei;

Reabilitare moderată Construcție administrativ-socială: Primăria Tătulești – 957.902,28 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei Gârcov – 1.885.811,54 lei;

Renovarea energetică moderată sediul Primăriei Pârșcoveni – 829.494,64 lei;

Reabilitarea moderată a clădirilor publice, Școala Generală cu clasele I – VIII Vădăstrița – 2.195.114,63 lei;

Reabilitare sediu Primăria Voineasa – 1.198.080,81 lei;

Renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Corabia – 6.807.011,11 lei;

Renovarea energetică moderată Căminul Cultural Obârșia – 1.210.968,44 lei;

Reabilitare moderată Construcție administrativ-socială: Dispensar uman Tătulești – 610.404,95 lei:

Reabilitare moderată fost sediu CAP Vădastra – 538.234,24 lei;

Modernizare Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Băbiciu – 1.901.335,28 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei Coteana – 1.464.500,44 lei;

Renovarea moderată, în scopul creșterii eficienței energetice, a clădirii publice cămin și cantină aferente Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești Olt – 7.203.622,02 lei;

Creșterea eficienței energetice la Primăria Gostavățu – 1.464.498,86 lei;

Reabilitare moderată a Școlii Gimnaziale „Neda Marinescu” Grădinile – 1.001.368,74 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei Sâmburești – 922.754,20 lei;

Creșterea eficienței energetice la Casa Agronomului Schitu – 698.509,47 lei;

Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Stoicănești – 1.464.498,86 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei Șerbănești – 1.652.193,99 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei Urzica – 1.531.050,28 lei;

Sistem supraveghere video Corbu – 158.166,35 lei;

Realizare baze de date GIS la nivel local/date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în Potcoava – 158.166,35 lei;

Realizare baze de date GIS la nivel local/date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în Sârbii-Măgura – 158.166,35 lei;

Digitalizarea aparatului administrativ în comuna Șopârlița – 420.099,38 lei;

Digitalizarea aparatului administrativ și implementarea unui sistem de supraveghere video în incinta Primăriei Teslui – 615.831,12 lei;

Renovarea energetică moderată la sediu nou Primăria Baldovinești – 634.071,33 lei;

Reabilitarea moderată a Grădiniței cu Program Normal Cilieni – 1.902.495,16 lei;

Reabilitare moderată la Dispensarul Bărăști, comuna Colonești – 502.617,52 lei;

Creșterea eficienței energetice la Școala Pestra, comuna Dăneasa – 801.610,50 lei;

Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Ghimpețeni – 1.464.502,35 lei;

Reabilitarea Grădiniței Mărunței – 1.464.498,86 lei;

Creșterea eficienței energetice la Căminul Cultural din satul Radomirești, comuna Radomirești – 1.654.771,52 lei;

Reabilitare moderată clădire administrativă comuna Ștefan cel Mare – 1.126.378,74 lei;

Reabilitarea moderată a Căminului Cultural Tufeni – 796.455,45 lei;

Reabilitare moderată Școala Generală din satul Barza, comuna Tufeni – 435.601,84 lei;

Creșterea eficienței energetice la Școala Primară din satul Bușca, comuna Mihăești – 1.788.802,85 lei;

Reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale Oboga – 1.900.222,26 lei;

Reabilitare moderată Centrul de Permanență, plus Grădinița cu Program Prelungit Potcoava – 2.118.726,15 lei;

Reabilitare moderată la Școala Gimnazială Sinești, Corp 1, Potcoava – 1.146.998,95 lei;

Reabilitarea moderată sediul Consiliul Local Potcoava – 1.510.430,07 lei;

Reabilitare moderată sediul Schelă din orașul Potcoava – 2.577.525,72 lei;

Reabilitare moderată la Școala cu clasele I – VIII Mărgineni Slobozia, Scornicești – 1.456.302,03 lei;

Reabilitare moderată la Școala cu clasele I – VIII Jitaru, Scornicești – 3.760.610,02 lei;

Reabilitare moderată la Școala cu clasele I – VIII Bircii, Scornicești – 1.177.929,26 lei;

Reabilitare moderată la Școala cu clasele I – IV Chițeasca, Scornicești – 530.970,30 lei;

Reabilitare moderată la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scornicești – 8.691.416,73 lei;

Reabilitare moderată la clădire fost sediu Consiliu Local Scornicești – 2.234.714,80 lei;

Realizare Baze de date GIS la nivel local/Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului, în comuna Mărunței – 158.166,35 lei;

Platformă pentru comunicarea cu cetățenii și formarea inițiativelor comunitare, în orașul Potcoava – 158.166,35 lei;

Realizare sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public în comuna Sârbii Măgura – 279.837,28 lei;

Asigurarea infrastructurii integrate ITS la nivelul municipiului Slatina – 6.297.363,98 lei;

Modernizarea spaţiului public din comuna Mărunței cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;

Modernizare și extindere sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public Potcoava – 1.442.755,96 lei;

Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul comunei Rusănești – 1.902.506,88 lei;

Modernizarea spațiului public din comuna Văleni cu mobilier urban inteligent – 279.837,28 lei;

Sistem ITS suport pentru transportul pietonal la nivelul coridoarelor pietonale din municipiul Slatina – 6.297.363,98 lei;

Sistem pentru managementul accesului în zona urbană și definirea unei zone cu emisii poluante reduse la nivelul municipiului Slatina – 6.297.363,98 lei;

Reabilitarea moderată a Muzeului și a Clubului Elevilor din Izbiceni – 1.900.245,69 lei;

Reabilitarea Căminului Cultural Izvoarele – 1.464.503,11 lei;

Reabilitarea moderată a sălii de sport din cadrul Școlii Gimnaziale Morunglav – 690.776,89 lei;

Reabilitare moderată a sediului Primăriei Schitu – 639.226,37 lei;

Reabilitare Școală Seaca Corp 1 – 1.324.848,22 lei;

Renovarea energetică a clădirii internatului și cantinei Liceului Teoretic „A. I. Cuza” din orașul Corabia – 8.755.620,55 lei;

Reabilitarea moderată a sediului Primăriei și Consiliului Local Găneasa – clădire publică, strada Gabera, nr. 21, comuna Găneasa – 1.416.701,87 lei;

Reabilitare moderată la sediu Primăria Teslui – 1.579.085,98 lei;

Sistem de supraveghere video, extinderea sistemului Wi-Fi în spațiile publice și platformă de servicii digitale pentru comuna Vitomirești – 1.897.996,21 lei.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de MDLPA, au fost semnate peste 4.300 de contracte de finanțare, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 23,8 miliarde lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți