2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un bărbat a căzut pe o stradă din Slatina și a murit. Polițiștii au întocmit deschis dosar penal

- Advertisement -

Un slătinean de 63 de ani a fost găsit marți, 14 februarie, căzut pe strada Mănăstirii din municipiul Slatina, în apropierea unui restaurant. Bărbatul se pare că locuia în zonă și, potrivit unor surse, ar fi suferit un stop cardiac. Cadre medicale de pe un echipaj de ambulanță i-au efectuat manevrele de resuscitare, însă răspunsul nu a fost unul favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Polițiștii au fost nevoiți să deschidă dosar penal în cauză.

Tragedia a avut loc în jurul orei 09:20, polițiștii din cardul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați telefonic, cu privire la faptul că un bărbat ar fi întins pe sol, pe strada Mănăstirii, din localitate.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Slatina și un echipaj al ambulanței, în vederea acordării primului-ajutor. Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 63 de ani din municipiul Slatina. Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, fiind declarat decesul. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Acum, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți