5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fostul spital de psihiatrie din Sâmburești, transformat în Centru de Zi. Proiectul este finanțat pe PNRR și are o valoare de peste 2 milioane lei

- Advertisement -

Și-a închis porțile la începutul anilor ’90, însă a mai avut angajați până prin anul 1992, perioada în care a funcționat fiind de 15 – 20 de ani. Vorbim despre fostul spital de psihiatrie din comuna Sâmburești care acum, printr-un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – componenta C10 Fondul Local. Investiția a primit finanțare și se ridică la peste 2 milioane de lei, cu TVA inclusiv, iar fosta clădire, care are parter și etaj și o suprafață de aproape 880 metri pătrați, urmează a fi transformată într-un Centru de Zi.

„Am obținut finanțare pentru ‘Reabilitare Spital Sâmburești’. După ani întregi de eforturi și zbateri, reușim să salvăm de la distrugere această clădire importantă a localității. Acest obiectiv este foarte important și pentru dezvoltarea socio-economică viitoare a Sâmbureștiului. Alături de salvarea satului Mănulești, prin construirea zidurilor de sprijin de la Rotea, și de viitoarea restaurare a Bisericii ‘Sfânta Maria’, reabilitarea spitalului este un obiectiv de investiții de suflet, nimeni necrezând că se vor realiza vreodată. Avem în lucru și alte proiecte importante care vor duce la dezvoltarea comunei noastre”, a declarat Iulian Preda, primarul din Sâmburești.

Proiectul „Reabilitare moderată Centru de Zi Sâmburești” constă în schimbarea ușilor și ferestrelor, a tencuielilor interioare și exterioare, reabilitare termică, construirea acoperișului și introducerea utilităților. Edilul a ținut să mai spună că administrația locală a intrat la finanțare pe componenta C 10 – Fondul Local a PNRR deoarece fundația fostului spital de psihiatrie, a cărui clădire intrase într-o stare avansată de degradare, este încă rezistentă și nu a fost nevoie ca Centrul de Zi să fie construit de la zero.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți