Sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina a fost neîncăpătoare marți, 28 februarie, pentru sutele de sportivi și antrenori cu rezultate deosebite la competițiile sportive internaționale și naționale, desfășurate în anul 2022. Consiliul Județean Olt a fost instituția administrativă care a decis să premieze performanța, iar la eveniment au fost prezenți Marius Oprescu, președintele CJ Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreședinți ai CJ Olt, dar și Mihaela Stana și Cătălin Ilie, reprezentanți ai Clubului Sportiv Municipal Slatina. În total, s-au decernat peste 130 de premii, suma alocată fiind de 121.000 de lei.
Munca premianților a fost apreciată de fiecare participant la festivitate, cu toții aplaudând fiecare sportiv și antrenor care a urcat pe scenă pentru a intra în posesia premiului.
Președintele forului județean, care este un cunoscut susținător a tot ceea ce înseamnă performanță sportivă, a ținut să menționeze că instituția pe care o conduce prin aceste evenimente pe care le dedică sportului, dar și educației, oferă respect celor care fac cinste județului, prin rezultatele obținute la diverse concursuri ce au loc în străinătate sau în țară.
„După premierea olimpicilor, ce a devenit deja o tradiție, iată că și premierea sportivilor, performanța în sport, devine o tradiție pentru Consiliul Județean Olt. Astăzi, premiem performanța sportivă pe anul 2022, sunt 132 de premii, însumând 120.000 de lei. Sportul este un mod de viață sănătos, în primul rând, și te învață principii de viață, fair-play, a lucra în echipă, te învață să gestionezi eșecul, dar și succesul. Suntem datori să susținem sportul și, în același timp, să susținem performanța. Noi doar reușim să-i facem pe sportivi să se simtă respectați, este important pentru ei să le arătăm recunoștința noastră, pentru că sportul de performanță, să știți, se face cu mult efort și de multe ori cu bani mulți, și atunci, măcar recunoașterea să fie. Premiul simbolic, așa cum este el de fiecare dată, pentru că nu poți să spui că printr-o premiere ca aceasta pe care CJ Olt o face reușești să motivezi, iar sportivul respectiv să-și recupereze investiția, dar este importantă această formă de respect pe care noi o arătăm an de an. Pentru principiile frumoase pe care sportul le transmite, pentru a avea un mod de viață sănătos, îi îndemn pe copii să facă sport”, a declarat Marius Oprescu.
Valoarea premiilor oferite de CJ Olt celor mai buni sportivi și antrenori a fost cuprinsă între 400 și 3.000 de lei.
S-au acordat premii individuale, în sumă de 3.000 de lei, sportivilor și antrenorilor care au reușit performanța de a obține medalia de aur la Campionatele Europene de tenis de masă și taekwondo; premii individuale, în sumă de 2.500 de lei, sportivilor care au obținut argint la Campionatele Europene de taekwondo; premii individuale, în sumă de 2.000 de lei, sportivilor și antrenorilor care au obținut bronz la Campionatele Europene de taekwondo; 1.000 de lei pentru sportivul și antrenorii care au luat locul V la Campionatele Europene de box; 2.500 de lei sportivilor și antrenorului de aur de la Campionatele Balcanice de taekwondo și atletism; 2.000 de lei sportivilor și antrenorilor care au obținut medalia de argint la Campionatele Balcanice de atletism și judo; 1.500 de lei sportivului care a luat bronz la Campionatele Balcanice de Atletism.
Câte 900 de lei au primit sportivii și antrenorii care au reușit performanța de a obține locul I la Campionatele Naționale de lupte greco-romane, box și atletism; 700 de lei au fost pentru sportivii și antrenorii care au ocupat locul II la Campionatele Naționale de tenis de masă, box, lupte greco-romane și taekwondo; câte 500 de lei pentru sportivii și antrenorii care s-au clasat pe locul III la Campionatele Naționale de atletism, judo, lupte greco-romane, taekwondo, box și tenis de masă; premii individuale, în sumă de 600 de lei, care au fost oferite echipei de handbal CSM Slatina și antrenorilor care au obținut locul II la Campionatele Naționale; premii individuale, în sumă de 600 de lei, care s-au decernat echipei de lupte greco-romane a LPS Slatina care a ocupat locul III la Campionatele Naționale; premii de câte 1.000 de lei echipei de fotbal ASCS Academia Răzvan Raț și antrenorilor care au reușit performanța de a obține locul I la Turneul Internațional „Fotbal Cup Barcelona” și premii individuale, în sumă de 400 de lei, care s-a acordat echipei de Kaiac-Canoe CSS Caracal și antrenorilor care au luat locul III la Campionatele Naționale.
Ceilalți sportivi și antrenori premiați sunt de la următoarele cluburi sportive: CSS Slatina, CS Oltenia Taekwondo Slatina, CSM Slatina, CSS Caracal, CSM-LPS Slatina, ACS Prietenia Caracal, CS Box Club Artrom Slatina, CS Comtech Slatina și LPS Slatina.
Momentele artistice oferite de copiii de la Palatul „Adrian Băran” Slatina au completat evenimentul festiv organizat marți.