Un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, a fost arestat duminică de judecătorii caracaleni după ce, cu o seară înainte, nu a oprit la semnalul polițiștilor din Drăgănești Olt, aflați în misiune pe o strădă din oraș, a fost urmărit de aceștia pe mai multe artere rutiere, iar ulterior, în încercarea de a fugi după ce a fost prins în trafic, a intrat cu mașina pe care o conducea în autospeciala de poliție. Oamenii legii au constatat că acesta era într-o stare avansată de ebrietate și nu avea nici permis de conducere.
Inițial, șoferul a fost reținut.
„La data de 5 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Drăgănești Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În fapt, la data de 4 martie, în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Politiei orașului Drăgănești Olt, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Nicolae Titulescu, din localitate, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care nu a oprit și și-a continuat deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului, fiind oprit în trafic și imobilizat pe strada Livezilor, din aceeași localitate, moment în care conducătorul auto a încercat să se sustragă, acroșând autospeciala MAI. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că șoferul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, nu posedă permis de conducere”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Întrucât, acesta emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,18 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la unitatea spitalicească în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.
Duminică, 5 martie, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, iar la aceeași dată magistrații Judecătoriei Caracal au admis măsura parchetului și au dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
Barbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.