2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Nu se circulă între Olt și Vâlcea. Restricții pe drumul ce leagă cele două județe, după ce o pasarelă pietonală a podului rutier din zona Poganu a început să cadă

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a transmis joi că sunt restricții de circulație pe Drumul Național 67 B, ka kilometrul 119, în afara municipiului Drăgășani, având în vedere că o parte a pasarelei pietonale a podului rutier de peste râul Olt, de la Poganu – Verguleasa a început să se rupă.

Polițiștii vâlceni spun că miercuri s-a desprins o suprafeță de 30 metri lungime a pasarelei pietonale marginale a podului, pe sensul de mers dinspre Drăgășani spre Poganu. Prima măsură luată a foat restricționarea circulației autovehiculelor și pietonale pe o lungime de 50 metri în zona afectată. S-a procedat la montarea unei semnalizări rutiere corespunzătoare prin indicatoare și balize luminoase, iar traficul se va desfășura pe un sens alternativ, dirijată prin indicatoare rutiere care reglementează prioritatea de trecere.

Subprefectul Cosmin Floreanu, împreună cu Adrian Motorga, directorul Secției de Drumuri Naționale Slatina, au ajuns la fața locului pentru a vedea exact care este situația de la podul rutier de peste râul Olt din zona Poganu – DN 67 B.

„Este construit în anul 1901 și a fost lărgit în 1965, iar în 2010 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație ‘Modernizare DN 67B Scoarța – Pitești, km 0+000 – 188+200’. Lucrările au fost câștigate de asocierea Elternhaus-Studio Corona SRL Civil Engineering și doi subcontractanți declarați Engineering Design SRL, Geotesting, dar între timp o parte din firme s-au retras, iar cea care a preluat întregul contract nu a realizat obiectivul și a intrat în insolvență. La această dată , CNAIR se află în proces cu firma respectivă. Concret, singurele lucrări de reabilitare și extindere au fost făcute în 1965 când carosabilul a fost lărgit de la 5 la 7 metri și trotuarele au fost lărgite de la 0,80 centimetri la 1 metru. Iar acum, exact aceste lucrări de lărgire au cedat și s-au prăbușit în Olt. Miercuri, 8 martie, s-a prăbușit partea de trotuar pietonal. Partea carosabilă, din câte am observat, nu este afectată. Am intervenit, am balizat zona, o să urmeze expertiza tehnică și cea de siguranță a circulației. O să vedem dacă se impun restricții de tonaj sau îngustarea părții carosabile”, a declarat șeful SDN Slatina.

193 de kilometri are DN 67 B, iar acesta străbate nu mai puțin de patru județe, Gorj, Vâlcea, Olt și Argeș, drumul fiind construit pentru transport militar. Structura este una din beton, motiv pentru care, spun experții, lucrările de modernizare sunt mult mai dificile.

Podul de la Poganu – Verguleasa nu este singurul cu probleme de pe acest drum național.

„Mai sunt poduri cu probleme, chiar pe DN 67 B, la Dobroteasa, avem unul cu trotuarul prăbușit. Am balizat zona, am refăcut expertiza tehnică, dar nu putem face nimic. Din păcate, până nu se termină procesul nu avem cum să intervenim”, a adăugat Adrian Motorga.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți