1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

FOTO. Polițiștii rutieri din Olt, o nouă acțiune pe principalele artere din Slatina. Un șofer conducea o mașină pe strada Drăgănești cu peste 120 de km/h

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat și sâmbătă, în intervalul orar 19:00 – 22:00, activitățile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră. Acțiunea a avut loc din nou pe străzile din municipiul Slatina, localitate în care săptămâna trecută s-au produs două accidente grave în urma cărora trei persoane și-au pierdut viața. Peste 60 de amenzi au fost date în urma raziei de amploare a oamenilor legii care au reținut și trei permise de conducere pentru depășirea vitezei, unul dintre acestea fiind al unui tânăr de 21 de ani, din localitate, care a apăsat atât de tare pedala de accelerație încât polițiștii l-au depistat cu pistolul radar, pe strada Drăgănești, în timp ce conducea cu peste 120 kilometri pe oră (km/h).

„Acţiunea, la care au participat 24 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-a desfăşurat pe principalele artere din Slatina și a vizat conducătorii auto care nu respecta regimul legal de viteză și care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, astfel, punând în pericol participanții la traficul rutier. În acest sens, polițiștii rutieri au folosit atât aparatele radar cât și aparatele etilotest. În această perioadă, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contavenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei. Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut șase permise de conducere, respectiv două pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au reținut șase certificate de înmatriculare, fiind constatată și o infracțiune la regimul rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

A rămas fără permis pentru următoarele patru luni

În jurul orei 21:50 a zilei de sâmbătă, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Drăgănești, cu viteza de 123 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

Conducea băut un autoturism pe strada Libertății

În cadrul activităților, în jurul orei 19:35, aceeași polițiști rutieri au depistat pe strada Libertății, din Slatina, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,12 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost amendat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară oamenii legii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

Potrivit IPJ Olt, astfel de activități ale polițiștilor rutieri vor continua și în perioada următoare și au ca scop informarea participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți