Polițiștii rutieri au continuat și duminică acțiunile cu efective mărite, pe străzile din municipiul Slatina, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră. Zeci de amenzi au fost date șoferilor pentru diverse abateri comise în trafic, iar alți doi s-au ales cu dosare penale. Unul dintre ei pentru că înainte de a se urca la volan consumase substanțe interzise, în urma testării cu aparatul DrugTest ieșind pozitiv la amfetamină.
Duminică, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Banului, din localitate, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Milcov.
La testarea cu aparatul DrugTest, acesta a ieșit pozitiv la substanța MDMA și a fost dus la Spitalul Slatina pentru recoltarea de probe de sânge și urină.
„În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, respectiv MDMA (amfetamină n.r.). Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările.
Tot pe 12 martie, dar mai devreme cu 20 de minute, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități specifice pe aceeași stradă, au oprit pentru control o mașină, condusă de un slătinean, în vârstă de 46 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,26 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost amendat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
17 permise auto reținute, 12 fiind pentru consum de alcool și viteză
Bilanțul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt arată că în urma acţiunilor care s-au desfăşurat, între 9 și 12 martie, pe principalele artere din Slatina și au vizat conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație și pun în pericol participanții la traficul rutier, polițiștii au aplicat 318 sancțiuni contavenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei.
92 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt, Biroului Rutier Slatina, Biroului Rutier Cracal și polițiști rutieri ai Politiei Orașului Corabia, Politiei Orașului Balș, Poliției Orașului Scornicești și Poliției Orașului Piatra Olt s-au aflat în trafic în această perioadă și au folosit atât aparatele radar, cât și aparatele alcooltest. Pe lângă sancțiunile date, ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, respectiv șase pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, șase pentru nerespectarea regimului legal de viteză și cinci pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au reținut 42 de certificate de înmatriculare,
fiind constatate și trei infracțiuni la regimul rutier.
„Astfel de activități vor continua și în perioada următoare și au ca scop informarea participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație”, a adăugat reprezentantul IPJ Olt.