2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Administrația din Caracal, premiu la Gala „România ești TU” pentru atragerea de fonduri și desfășurarea de investiții cu impact pentru comunitate

- Advertisement -

Palatul Parlamentului din Capitală a fost miercuri seară gazdă a Galei „România ești TU”, ediția „Îngeri pentru România”, moderată de Andreea Marin și Tatiana Tuță, inițiator al acestui proiect, iar printre invitați s-a aflat și Marina Samiee, viceprimar al municipiului Caracal, având în vedere că Primăria a fost premiată pentru atragerea de fonduri și desfășurarea de investiții, proiecte sociale și culturale cu impact pentru comunitate.

„Este o mândrie să putem fi aici și să arătăm tuturor că noi, toți cei din Caracal, reprezentăm o comunitate mândră de istoria sa, binecuvântată cu o moștenire culturală demnă de invidiat, aș spune eu. Și cum este zicala, ‘până nu vezi, să nu crezi’, vă lansez tututor provocarea să veniți la Caracal, să ne descoperiți la fața locului, cu bogățiile și frumusețile pe care orașul nostru le oferă”, a declarat viceprimarul Caracalului în cadrul galei.

Marina Samiee a mai ținut să spună că „de mai bine de doi ani, administrația, împreună cu cetățenii, am pus pariu cu noi înșine că vom face din Caracal un pol cultural regional. Și am reușit”.

„Am început cu proiecte pentru creșterea confortului cetățenilor și reabilitarea obiectivelor de interes turistic, pentru iubitorii de frumos, de istorie, tradiții și cultură. Așa este Caracalul, al doilea municipiu ca mărime din județul Olt, cu sute de ani de atestare documentară, fostă reședință de județ. Acest premiu este o dovadă a recunoașterii valorilor comunității noastre, este un premiu pe care noi, administrația, îl dedicăm caracalenilor cărora le transmitem un singur gând: Mândri că suntem caracaleni!”, a subliniat viceprimarul municipiului Caracal, care a fost prezent la eveniment.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți