Un nou seism puternic a avut loc luni după-amiază, în zona Oltenia județul Gorj. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter, s-a produs la ora locală 16:02 și a fost resimțit și de locuitorii județului Olt.
Cutremul a fost unul mediu, de intensitate V, și a fost înregistrat la adâncimea de 14,7 kilometri, anunță INCDFP.
Sursa citată mai arată că seismul s-a produs la 18 kilometri Vest de Targu Jiu, 61 kilometri Nord-Est de Drobeta Turnu Severin, 73 kiloemtri Sud de Hunedoara, 88 kilometri Sud de Deva și 95 kilometri Est de Reșita.
Anul acesta, în România, cea mai puternică mişcare tectonică a avut loc tot în zona Oltenia, județul Gorj, în data 14 februarie, cutremurul având o magnitudine de 5,7, și a fost înregistrat la o adâncime de 6,3 kilometri. Și acesta a fost resimțit de populația din Olt, la fel ca și cel din data de 13 frebruarie, care a avut 5,2 grade pe scara Richter, la o adâncime de 16,5 kilometri, și tot în Gorj.