5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ambulatoriul SJU Slatina, reabilitat, modernizat și dotat cu aparatură medicală printr-un proiect pe PNRR. Fondurile, accesate de CJ Olt

- Advertisement -

„Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, a cărui valoare totală este de aproximativ 25 de milioane de lei, este unul dintre proiectele de hotărâre pe care aleșii județului le-au aprobat în ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni. Banii pentru realizarea investiției vor fi accesați de Consiliul Județean Olt prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate – Investiția1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – Investiția specifică, unități de asistență medicală ambulatorie.

Marius Oprescu, președintele forului județean, a declarat că, prin acest proiect, Ambulatoriul Spitalului Slatina va fi dotat în primul rând cu aparatură medicală care se ridică la standarde europene.

„Este un proiect pe care o să-l depunem pe fonduri europene, un proiect de aproximativ 4 milioane de euro. Astăzi (joi, 30 martie n.r.), am aprobat indicatorii acelui proiect. Presupune, în mare, reabilitarea ambulatoriului şi, de asemenea, achiziţionarea de aparatură medicală şi mobilier pentru Ambulatoriul Spitalului Judeţean. Se ştie exact de unde vor fi accesați banii, axa, a fost trecută în proiect. Urmează ca în perioada următoare să-l şi depunem, se va deschide şi-l depunem”, a spus președintele CJ Olt.

Pe lângă dotarea cu aparatură medicală nouă, lucrările de reabilitare a ambulatoriului celei mai mari unități spitalicești din județul Olt constau în realizarea de finisaje moderne, vopsirea pereților cu vopsea antibacteriană, faianță în grupurile sanitare, montarea unor pardoseli din gresie antiderapantă în toalete.

Policlinica Spitalului Slatina a fost reabilitată și modernizată ultima oară în urmă cu aproape zece ani, investiția care a fost finalizată în 2014 fiind realizată cu fonduri europene, valoarea proiectului ridicându-se atunci la aproape 20 de milioane de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți