2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bălșean de 22 de ani, depistat de două ori în aceeași noapte sub influența drogurilor

- Advertisement -

Un tânăr de 22 de ani, din orașul Balș, județul Olt, s-a ales cu două dosare penale după ce, în noaptea de 19 spre 20 aprilie, a fost depistat de două ori conducând un autoturism sub influența drogurilor. Infracțiunile au fost constatate de polițiștii doljeni în municipiul Craiova, în urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis.

Prima oară, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-au depistat pe tânărul de 22 de ani, din Balș, în jurul orei 01:30, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova.

„Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În aceeași noapte, la ora 04:20, aceeași polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova l-au depistat iarăşi pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu, tot din Craiova.

Olteanul a fost testat din nou cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis, iar în cauză s-a întocmit un nou dosar penal, de data aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți