Se apropie 1 Mai, iar Partidul Social Democrat Olt continuă și anul acesta tradiția și organizează o nouă petrecere câmpenească în Pădurea Căcâna de la marginea municipiului Slatina.
Lideri ai formațiunii politice din județ, dar și sute de simpatizanți ai PSD, sunt așteptați luni, cu începere de la ora 11:00, pentru a sărbători Ziua Muncii în aer liber.
„Ne vom întâlni și anul acesta, pe 1 Mai, chiar dacă s-a suprapus cu această mini-vacanță, începând cu ora 11:00, în aceeași locație. Noi am invitat tot Biroul Permanent Județean, dar nu știm exact dacă vor fi prezenți toți”, a spus Marius Oprescu, președintele PSD Olt.
Atmosfera va fi întreținută de îndrăgiți interpreți de muzică populară de la Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Oltului” din Slatina.
În urmă cu mai bine de zece ani a fost organizată o primă ediție a acestei petreceri câmpenești de 1 Mai de la Slatina, însă PSD Olt a întrerupt evenimentul câțiva ani din cauza pandemiei COVID-19.