Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite că desfășoară recrutări în rândul tinerilor din județ, pentru polițiști, prin Serviciul Resurse Umane, acestea fiind programate pentru perioada 20 aprilie – 5 mai 2023. De asemenea, până în data de 19 mai, tot la IPJ Olt, se realizează și recrutarea pentru instituţiile de învăţământ superior ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) şi Serviciul Român de Informații (SRI), precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale MApN, pe locurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Concret, începând cu data de 20 aprilie și până pe 5 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru sesiunea aprilie – iunie 2023, a concursurilor de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale MAI. Depunerea cererilor de înscriere (cerere – tip, prevăzută în Anexa 2 la anunțul de recrutare) se realizează exclusiv în format electronic, în intervalul amintit anterior.
Concursul de admitere se realizează pentru două instituții de învățământ din țară, respectiv Şcoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca.
„Locurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei și barbați, iar candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală a MAI. Oferta educațională, condițiile de recrutare, documentele și formularele necesare, alături de detaliile privind concursul de admitere pot fi accesate în mod gratuit la link-ul: https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2023/anunt-recrutare-candidati-scoala-de-agenti-de-politie-vasile-lascar-campina-si-scoala-de-agenti-de-politie-septimiu-muresan-cluj-napoca-sesiunea-aprilie-iunie-2023”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
De asemenea, până pe 19 mai, Poliția Olt, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru instituţiile de învăţământ superior ale MApN şi SRI, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale MApN.
Concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior ale MApN, pe locurile MAI, se realizează pentru următoarele unități de învățământ: Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti; Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu; Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” Bucureşti; Institutul Medico Militar Bucureşti; Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa.
Concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior ale SRI, pe locurile MAI, se realizează pentru Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” București. Concursul de admitere la unităţile de învăţământ postliceal ale MApN, pe locurile MAI, se realizează pentru următoarele unități de învățământ: Şcoala Militară de Maiştri Militari și Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti; Şcoala Militară de Maiştri Militari și Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei și Apărare Cibernetică Sibiu; Şcoala Militara de Maiștri Militari a Fortelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa; Şcoala Militara de Maiștri Militari și Subofiţeri ai Forțelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc; Şcoala Militara de Maiștri Militari și Subofiţeri de Logistică „Gheorghe Lazăr” Chitila.
„Locurile scoase la concursurile de admitere sunt comune, femei și barbați, iar candidații pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs, caz în care se constituie dosare distincte corespondente numărului de opţiuni”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.
Oferta educațională, condițiile de recrutare, documentele și formularele necesare, alături de detaliile privind concursrile de admitere și procedurile specifice fiecărei instituții pot fi accesate în mod gratuit la link-ul: https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2023/anunt-recrutare-candidati-la-institutiile-de-invatamant-ale-m-ap-n-si-a-n-i-care-pregatesc-personal-pentru-nevoile-m-a-i-2023.