Consiliul Județean Olt, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, prin Secția Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservare și promovarea Culturii Tradiționale, Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” Slatina și Asociația Culturală Center Inter Art organizează săptămâna viitoare o nouă ediție a Festivalului de muzică folk și poezie „Alutus ‘22”.
Evenimentul a ajuns la cea de-a doua ediție, iar printre invitații speciali ai acestuia se numără artiștii Mircea Vintilă și Andrei Păunescu.
Festivalul se va desfășura pe parcursul a două zile, 9 și 10 mai, locația de desfășurare fiind ca și anul trecut Parcul Vila de Protocol, din strada Mânăstirii, nr. 1 A, din municipiul Slatina, fosta Vilă Bărbulescu.
Debutul evenimentului va fi marți, 9 mai, cu începere de la ora 16:00, când pe parcursul a două ore va avea avea loc o expoziție de carte, pentru ca apoi de la ora 18:00 și până la ora 21:00 să se desfășoare un concert de muzică folk, pe scenă urcând tinere talente – Maria Larisa Nicuța, Răzvan Fară, Bianca Holodean, dar și cunoscuții Andrei Păunescu, Dan Vană și Trupa „Tic Petroșel &… Gașca”, alcătuită din Bianca Mayn, Tic Petroșel și Valeryi Mayn.
În ziua a doua a „Alutus ‘22”, manifestările debutează de la ora 10:00 cu dezbaterea publică „Tendințe în poezie”. Aceasta are loc la Biblioteca „Ion Minulescu” și va fi susținută de Nicolae Coande și invitații săi Mircea Bîrsilă, Gela Enea, Florentin Sorescu, Petrișor Militaru, Ana Paraschivescu și Cristian Ghica. Apoi, Parcul Vila de Protocol va găzdui între orele 16:00 – 18:00 o expoziție de carte, pentru ca în intervalul orar 18:00 – 21:00 să se desfășoare un nou concert de folk cu recitaluri susținute de tinerele talente Jaqueline Crăciun, Diana & Emilia Teodora Beleaua, Reny Stănescu și Andrei Fabian, urmați de artistul Mircea Vintilă și Trupa „Alutus” din Slatina.
Organizatorii se așteaptă ca și această ediție a festivalului de muzică folk și poezie să fie una de succes, la fel ca și cea din anul 2022, când a avut loc prima ediție a „Alutus ‘22”, fiind o premieră la nivelul municipiului Slatina.
Foto principală: Trupa Arhaic, invitat special al primei ediții