Trei dosare penale au fost întocmite în ultimele două zile de polițiștii olteni unor șoferi care au săvârșit infracțiuni rutiere pe mai multe drumuri publice din județ. Dacă unul dintre ei conducea o mașină neînmatriculată, ceilalți doi au fost depistați la volan într-o stare avansată de ebrietate.
Prima abatere a fost constatată în trafic duminică, 30 aprilie, în jurul orei 11:30.
Polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Potcoava au oprit pentru control, în orașul Potcoava, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că autoturismul era neînmatriculat. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23:40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus aveau să constate o nouă infracțiune.
În timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Comunal 82, din comuna Osica de Sus, au oprit pentru control o mașină condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitate. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,93 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Caracal, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cu dosar penal pentru aceeași infracțiune s-a ales și un bărbat din Morunglav.
„Luni, 1 mai, în jurul orei 07:30, polițiștii Poliției Orașului Balș au oprit pentru control, pe strada Nicolae Titulescu din orașul Balș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Morunglav. Pentru că mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o Spitalul Orășenesc Balș, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a spus Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.