5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Muzeul Județean Olt, gazdă a mai multor manifestări dedicate „Nopții Muzeelor”

- Advertisement -

Sub titulatura de „Noaptea Muzeelor”, are loc și anul acesta evenimentul cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. „Noaptea Muzeelor” este un eveniment la care participă mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene, România fiind participantă încă de la prima ediție. Printre ele se numără și Muzeul Județean Olt.

Astfel, în noaptea de 13 spre 14 mai, instituția culturală olteană aprinde luminile și își deschide larg porțile pentru vizitatori.

Programul evenimentelor dedicate „Nopții Muzeelor” începe la ora 18:00, iar pentru o oră va avea loc parada portului popular tradițional românesc, în Parcul „Eugen Ionescu” din fața sediului muzeului.
În intervalul orar 19:30 – 24:00, concomitent cu vizitarea expozițiilor, se vor desfășura și mai multe ateliere de creație: modelaj în lut și ardere experimentală în aer liber; Casa Muzeu „Gunka și Spiru Vergulescu”, „Înșir-te mărgărite” – confecționat brățări din mărgele; scriere pe tăblițe cerate cu stillus-ul.

„Vizitarea și participarea la atelierele de creație este gratuită. Ora de intrare a ultimului vizitator este 00:00. Vă așteptăm cu drag și emoție firească să (re)veniți în sălile expoziționale ale muzeului pentru a celebra împreună spiritul cultural european”, a declarat Gheorghe Smarandache, manager al Muzeului Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți