4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trei lăcașuri de cult din Slatina, sprijin financiar din partea Primăriei pentru realizarea unor investiții

- Advertisement -

Consilierii locali din Slatina au de aprobat în ședința ordinară de la sfârșitul acestei săptămâni, mai precis în data de 12 mai, acordarea sumei de aproximativ 200.500 de lei, din bugetul local, pentru realizarea unei investiții majore la nivelul unui lăcaș de cult din municipiu. Este vorba despre efectuarea unor lucrări la Catedrala din partea de jos a urbei, alte două biserici slătinene urmând să primească sprijin financiar din partea Primăriei Slatina în viitorul apropiat, proiectele de hotărâre privind investițiile ce vor fi efectuate aici fiind realizate de membrii comisiilor de specialitate la finele lunii aprilie.

Banii pe care Primăria Slatina urmează a-i acorda Parohiei „Sfântul Gheorghe Ionașcu” (FOTO), respectiv 200.445,51 lei, suma fiind solicitată de Iorgu Iordache, unul dintre preoții care slujesc aici în vederea efectuării unor reparații curente la biserică și capelă.

Potrivit proiectelor de hotărâre ce urmează a fi analizate de comisiile de specialitate și, ulterior, aprobate de aleșii locali în cadrul unei viitoare ședințe ordinare de CL, alți 400.000 de lei vor ajunge la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, reprezentată de preotul Florin Daniel Matei, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la șarpantă și înlocuirea sistemului de învelitoare.

Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”, reprezentată de preotul paroh Gabriel Dobeanu, ar urma să primească cea mai mică sumă de bani, respectiv 100.024,11 lei, sprijinul financiar fiind cerut pentru reparații curente, vopsirea cu lavabilă la exterior și placarea cu granit la interior a lăcașului de cult.

Cătălin FIRCOIU

Sursă foto: Google Maps (printscreen)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți