Sub motto-ul „Tineri pentru viitori”, sâmbătă, 20 mai, Sala Europa a Consiliului Județean Olt a găzduit Conferința județeană de alegeri a Organizației de Tineret a Partidului Social Democrat Olt. Peste 200 de delegați au luat parte la ședința în cadrul căreia Alexandru Berechet, viceprimar al municipiului Slatina, a fost ales în funcția de președinte al TSD Olt, acesta fiind și singurul candidat.
Cel care i-a predat ștafeta a fost Cosmin Floreanu, subprefect al județului Olt și vicepreședinte al PSD Olt, Alexandru Berechet, care a fost votat în unanimitate de delegați, urmând să ocupe funcția de președinte al tinerilor social democrați timp de patru ani, cât este mandatul său.
În sala de ședințe a CJ, la conferința de alegeri, au fost prezenți, printre alții, Marius Oprescu, președinte al Organizației Județene Olt a PSD și președinte CJ Olt, Emil Moț, președinte executiv al PSD Olt și primar al municipiului Slatina, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinți ai CJ Olt, senatorul Siminica Mirea și deputații Marius Iancu, Adrian Chesnoiu, Cătălin Grecu și Florin Barbu. Totodată, în sală a mai fost prezent și Alexandru Mihai Ghigiu, președintele TSD România, precum și președinții mai multor organizații ale tinerilor social democrați din țară.
Din noua echipă de conducere a TSD Olt fac parte: Alexandru Berechet – preşedinte; Bogdan Mihuţi – prim-vicepreşedinte; Mihai Hău, Marius Diaconu, Daria Oprea, Otilia Ilie, Petrișor Lascu, Mădălin Tobescu, Darius Trocmaer – vicepreședinți; Costinel Iamandi – secretar executiv al biroului organizației; Mihai Cârloganu, Mădălin Ioşca, Diana Florea, Alexandra Ciobanu, Luiza Sofiea, Laurenţiu Gugu, Marius Daniel Matașei, Alin Petre, Giulia Ştirbu, Paul Deliu, Andreas Drăghia, Ana-Maria Georgescu, Loredana Păuna, Ion Paul, Nicu Buşcă, Roxana Nicola, Alexandru Matei, Ionuţ Viorel Tinereanu, Claudiu Florin Mihăilă, Iliuţă Popescu, Liviu Homescu – membri ai organizației.
Emoționat pentru noua funcție pe care o va ocupa în următorii ani, Alexandru Berechet, noul președinte al TSD Olt, a declarat: „Mă simt onorat să fiu astăzi alături de voi în calitate de proaspăt președinte al TSD Olt. Este un moment emoționant. Mulțumesc pentru această oportunitate întregii echipe TSD Olt, echipă care m-a susținut astăzi aici. Le mulțumesc pentru încredere președinților Marius Oprescu și Emil Moț. PSD Olt este o organizație cu viziune, un partid care a avut inspirația să parieze pe tineri și le-a oferit acestora posibilitatea că pot face administrație, că pot coordona activitatea unor instituții importante din județ (…)”.
Marius Oprescu, președintele PSD Olt, a spus că echipa pe care o conduce este una de încredere, pe organizația de tineret bazându-se mereu.
„Mă simt tânăr, am vrut să votez și eu. Este sala plină și asta nu face decât să mă bucure și să-mi dea încredere că PSD Olt are o bază solidă din care să creștem viitoarele generații de oameni politici. Să știți că nu puține au fost momentele în care noi ne-am bazat pe organizația de tineret, bineînțeles că toate structurile partidului sunt importante, cea a femeilor, a pensionarilor, structura de bază. Trebuie ca modul de organizare să-l adaptăm, dacă acum zece ani vorbeam de campanie doar din ușă în ușă, în acest moment mediul online înseamnă jumătate din succes. Ne-am adaptat la acest lucru și îl facem foarte bine, mai ales cu ajutorul vostru, al tinerilor. Această întâlnire nu este despre noi, seniorii PSD, este despre tineret, despre voi ca echipă, sunteți tineri și frumoși. (…) Ne-am bazat pe voi, am comunicat și am lucrat foarte bine, am câștigat alegeri împreună. Vă mulțumesc! Vreau să fiți deschiși la noi provocări, să aveți încredere în voi, vreau să fiți determinați și perseverenți, pentru că noi vă susținem. Tot ceea ce înseamnă astăzi organizația Olt a trecut printr-un amplu proces în care am demonstrat că știm să promovăm tinerii care vor să rămână în politică și, bineînțeles, din rândul vostru, se vor naște viitoarele generații de președinți de CJ, de vicepreședinți, de consilieri județeni, de primari de municipiu reședință de județ, de viceprimari. Berechet (Alexandru Berechet n.r.) are o mare responsabilitate, pentru că în ultimi 10 – 12 ani organizația de tineret a fost la un anumit nivel, iar el trebuie să o mențină și chiar să o dezvolte. Să știți că Floreanu (Cosmin Floreanu n.r.) a crescut foarte mult politic, este unul dintre tinerii care va avea carieră politică în continuare, vă provoc să fiți în continuare alături de noi, să știți că știm să aprecim valorile din rândul tineretului. Îi doresc lui Alex mult succes, trebuie multă imaginație în continuare și să aducă tinerii alături de noi”, a spus Oprescu.
Președintele executiv al PSD Olt și președintele Organizației Slatina a PSD, primarul Emil Moț, a ținut la rândul său să-l felicite pe noul președinte al tinerilor social democrați olteni: „Dragii mei, felicitări tuturor, suntem alături de voi, vă susținem, vă apreciem. Noi am făcut înaintea voastră ce faceți voi acum, voi veți fi viitorul, voi veți fi în locul nostru mai târziu. Trebuie să aveți răbdare. Vă felicit, Alexandru Berechet, tot Biroul. Aveți grijă că anul viitor ne așteaptă mai multe rânduri de alegeri”.
Conferința de alegeri a Organizației TSD Olt a avut loc pe parcursul unei aproximativ o oră, iar la finalul acesteia cei prezenți în sala de ședințe a CJ Olt nu au ezitat să-și facă fotografii cu noul președinte Alexandru Berechet.