2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Creșteri salariale în toate domeniile de activitate, la nivelul județului Olt

- Advertisement -

Salariul mediu net al unui angajat din județ a fost de 3.934 lei în luna martie a anului în curs, ocupând astfel locul 13 în clasementul județelor României ordonate descrescător, şi a crescut cu 17,6% faţă de perioada similară a anului 2022, când a fost de 3.344 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică Olt. Câştigul salarial a înregistrat o creștere cu 6,3% și față de luna februarie 2023, atunci fiind de 3.700 lei. Datele statisticienilor olteni arată că cei mai mulți bani au fost câștigați de angajații din domeniul industrie și construcții, creșteri salariale fiind înregistrate în toate domeniile de activitate ce sunt centralizate de instituție.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 1,3%, respectiv 3.308 lei faţă de 3.266 lei, în industrie şi construcţii cu 9,2%, de la 3.872 lei la 4.227 lei, același trend regăsindu-se și în sectorul servicii unde creșterea a fost de 3,5%, respectiv 3.694 lei față de 3.570 lei”, a declarat Bogdan Tufeanu, purtător de cuvânt al DRS Olt.

Aşa cum o arată şi cifrele DRS Olt, în luna martie anul acesta cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din domeniul industrie și construcții, acesta fiind de 4.227 lei.

Totodată, în luna martie şi efectivul salariaţilor din judeţ a fost în creştere. Numărul angajaţilor a fost de 77.671 persoane, mai mare cu 1.106 persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2022, când numărul acestora a fost de 76.565. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4%, ocupând astfel locul 16 în clasamentul judeţelor ordonate crescător, mai arată DRS.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți