Conducerea Loctrans, societatea de transport în comun din Slatina, prin directorul Emil Popa, anunță că autobuzul care circulă pe Linia 1 ajunge în zilele de sâmbătă și duminică, dar și în zilele de sărbători legale, vor ajunge până la Pădurea Strehareți pe toată perioada sezonului estival, începând cu data de 1 iunie 2023. Decizia de a fi asigurat transport până în zona de agrement a fost luată și la inițiativa Primăriei Slatina.
Plecările vor fi din stația Steaua, pe traseul de retur al autobuzului care circulă pe Linia 1.
„În atenția publicului călător! Pe toată perioada sezonului estival, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, extindem traseul Liniei 1 către Pădurea Strehareți. Plecările vor fi efectuate din stația Steaua, pe traseul de retur al Liniei 1 – Steaua, Metalurgic, Fabra, LPS, Parc Hotel (Ramada n.r.), Catedrală, Pădurea Strehareți, către Pădurea Strehareți. Cursele vor fi disponibile la următoarele ore: 09:25 plecare din stația Steaua – 09:50 sosire Pădurea Strehareți; 11:15 plecare din stația Steaua – 11:40 sosire Pădurea Strehareți; 13:05 plecare din stația Steaua – 13:30 sosire Pădurea Strehareți; 16:20 plecare din stația Steaua – 16:45 sosire Pădurea Strehareți; 17:20 plecare din stația Steaua – 17:45 sosire Pădurea Strehareți”, au transmis reprezentanții Loctrans.
Toți călătorii sunt încurajați de conducerea societății de transport în comun să utilizeze transportul în comun cu autobuze 100% electrice și să profite de îmbunătățirile aduse programului de transport.
Pentru informații suplimentare, slătinenii pot apela numărul de telefon din Dispecerat – 0349.409.929.
Cătălin FIRCOIU