2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cum s-a produs accidentul rutier de la Slatina. Unul dintre șoferi era în stare de ebrietate

- Advertisement -

Accidentul de circulație produs miercuri seara, în jurul orei 22:10,
la intersecția bulevardului Alexandru Ioan Cuza cu strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, a avut urmări grave. Dacă inițial s-a anunțat că sunt doar două autoturisme implicate și două persoane rănite, polițiștii rutieri care au ajuns în zonă au stabilit că au fost trei vehicule care s-au lovit violent și două victime care au ajuns la spital. Mai mult chiar, în urma testării cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto era în stare avansată de ebrietate.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 cu privire la eveniment, la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Slatina, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din municipiul București, și un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 16 ani, din comuna Milcov. În urma evenimentului rutier, tânăra de 16 ani și femeia de 34 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit unor surse, vinovat de producerea accidentului de circulație ar fi slătineanul de 34 de ani, care, în sensul giratoriu de la Vălcea, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta, spre strada Ecaterina Teodoroiu, și a acroșat autoturismul condus de tânăra din Capitală, în urma impactului, mașina din urmă fiind proiectată în autoturismul la volanul căruia era adolescenta din Milcov.

Izbitura a fost atât de violentă încât două dintre vehicule au ajuns pe trotuarul din apropierea sensului giratoriu, iar unul dintre ele a intrat într-un stâlp de iluminat public.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, pentru tânăra de 16 ani și femeia de 34 de ani rezultatul fiind negativ, iar pentru bărbatul de 34 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 0,63 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți