4 iunie este prima zi de Rusalii, însă este și prima zi a celei de-a treia ediții a Festivalului „Călușul Oltenesc”. Evenimentul cultural artistic se va desfășura în nu mai puțin de șase localități ale județului Olt și se avea loc timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 iunie, la Dobroteasa – 4 iunie, Tia Mare – 5 iunie, Radomirești – 7 iunie, Poboru – 9 iunie, Vădastra – 10 iunie și Caracal – 11 iunie. Organizatori principali sunt Consiliul Județean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina și primăriile unităților teritorial administrative amintite anterior.
Festivalul călușăresc debutează, astfel, duminică, 4 iunie, la Dobroteasa. Aici își dau concursul cetele de călușari și ansamblurile folclorice din Sâmburești, Vâlcele, Pleșoiu, Curtișoara, Morunglav, Brebeni și Osica de Jos. Programul zilelor următoare este: luni, 5 iunie, a doua zi de Rusalii – Tia Mare: Osica de Jos, Șopârlița, Brastavățu, Perieți, Izvoarele, Dobrun, Morunglav, Brâncoveni și Piatra Olt; miercuri, 7 iunie – Radomirești: Curtișoara, Dobrun, Pleșoiu, Sâmburești, Vâlcele, Izvoarele, Brebeni, Osica de Sus, Scornicești și Sârbii Măgura; vineri, 9 iunie – Poboru: Colonești, Sârbii Măgura, Optași Măgura, Scornicești, Sâmburești, Curtișoara, Pârșcoveni, Perieți, Izvoarele și Brebeni; sâmbătă, 10 iunie – Vădastra: Pârșcoveni, Brastavățu, Osica de Jos, Osica de Sus, Cezieni, Brâncoveni, Pleșoiu, Piatra Olt și Șopârlița; duminică, 11 iunie – Caracal: Pârșcoveni, Osica de Jos, Osica de Sus, Dobrun, Vâlcele, Scornicești, Șopârlița, Colonești, Cezieni, Brâncoveni, Perieți, Izvoarele, Pleșoiu, Curtișoara și Brastavățu.
Pur și simplu, cetele de dansatori vor juca călușul în țărână, în curțile oamenilor, dar și prin piețe și târguri.
„Călușul nu mai este demult un joc, este o stare de spirit, este un mod de a fi, este o sărbătoare, este o emblemă a poporului nostru, fiind în patrimoniul UNESCO. Județul nostru și-a câștigat locul de centrul călușului oltenesc, sunt ani și ani de muncă a călușarilor, a instituțiilor, sunt 50 și ceva de ani la Caracal, 20 de ani la Slatina, 10 – 15 ani la Dobroteasa. Alături de călușari, de instituții, am reușit să aducem la această dimensiune călușul românesc. Județul Olt se mândrește cu un număr de 70 de formații de călușari și ansambluri, ne dorim să creștem acest număr atât cantitativ, cât și calitativ. Începem cu concursul cetelor de călușari de la Dobroteasa, care aduce călușul în piețe și târguri, așa cum se juca pe vremuri, după care vor fi patru localități: Tia Mare, Radomirești, Poboru și Vădastra, unde copiii noștri vor juca călușul în curțile oamenilor, așa cum se dansa. În ultima zi, pe 11 iunie, vom fi la Caracal, firesc, călușul se dansează și la oraș. La Caracal se va desfășura Festivalul «Călușului Românesc», însă în cadrul ediției a treia a Festivalului ‘Călușul Oltenesc’ vorbim de jocul călușului în cadrul activității «Călușul în cartiere»”, a declarat Ilie Brăileanu, director al Palatului Copiilor Slatina, una dintre instituțiile organizatoare.
Tot după Rusalii, în Olt vor mai avea loc două evenimente importante dedicate călușului – Festivalul Internațional de Folclor „Călușul Românesc” din municipiul Caracal, ediția cu numărul 52, care va fi în perioada 9 – 11 iunie, unde vor fi participanți din județ și din alte județe ale României, precum și din străinătate, Serbia și Bulgaria, respectiv a XXIII-a ediție a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc” din municipiul Slatina, care va avea loc între 14 și 18 iunie. Numărul participanților va fi de 2.000, fiind zeci de formații din Olt care vor urca pe scena amenajată în Parcul Tineretului, dar și alte zeci din mai multe județe ale țării, iar ca o premieră la concurs este invitat anul acesta un ansamblu folcloric din Germania. Evenimentul va cuprinde și un tablou coregrafic inedit pe care organizatorii l-au pregătit și care va uimi întregul public din Parcul Tineretului, titlul acestuia fiind „Nu e român ca olteanul”.
Cătălin FIRCOIU
sursă foto: Călușarii din Pleșoiu jucând călușul în gospodăriile oamenilor, anul trecut