5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Festivalul internațional de folclor „Călușul Românesc” de la Caracal, la ediția 52. Ansambluri din Bulgaria și Serbia, printre invitați

- Advertisement -

După Festivalul de teatru „Ștefan Iordache”, desfășurat la sfârșit de lună mai, municipiul Caracalul redevine la sfârșitul acestei săptâmâni centru cultural regional, de această dată prin Festivalul internațional de folclor „Călușul Românesc”. Evenimentul cultural artistic este deja o tradiție, fiind la ediția cu numărul 52, și va avea loc între 9 și 11 iunie 2023. Invitate sunt mai multe ansambluri din țară, însă Bogdan Mihuți, director al Centrului Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal, a anunțat că în spectacol vor fi și formații din străinătate, respectiv din Bulgaria și Serbia.

Primăria Caracal, unul dintre principalii organizatori, a anunțat că evenimentul va debuta în după amiaza zilei de vineri cu o paradă a portului popular pe traseul Lidl – Calea București – Piața Agroalimentară și Platoul Administrativ, apoi Teatrul de Vară va deveni gazdă pentru concursul călușăresc și spectacole folclorice. Sâmbătă, începând cu ora 11:00, în Parcul „Constantin Poroineanu” Caracal au loc ateliere de dans cu ansamblurile invitate, iar ziua se încheie tot la Teatrul de Vară cu concurs călușăresc și spectacol folcloric. Duminică, a 52-a ediție a Festivalului „Călușul românesc” se încheie cu demonstrații de dansuri populare și călușărești cu ansambluri din județul Olt. Gala Laureaților va fi la Teatrul de Vară începând cu ora 19:00.

Aici, în ultima zi a evenimentului, pe 11 iunie, vor ajunge prin cartiere și cetele de călușari implicate în Festivalul „Călușul Oltenesc”. Ultima zi a acestei ediții de festival coincide cu ultima zi a celei de-a treia ediții a Festivalului „Călușul Oltenesc”, când zeci de cete de călușari din județ vor colinda pe străzile Caracalului. Sub titulatura de „Călușul prin cartiere”, duminică, 11 iunie, cu începere de la ora 10:30, vor avea loc demonstraţii în mai multe zone din oraș.

„Călușarii vor fi în patru puncte din Caracal, însemnând în faţă la Piaţa Agroalimentară, în Cartierul HCC, în Cartierul Libertăţii şi în Cartierul Gară. Demonstraţiile vor avea loc timp de o oră, după care ne vom întâlni în parc să mai discutăm cu cei angrenaţi în dans. De la ora 13:00, va avea loc la Primăria Caracal, tot duminică, simpozionul ‘Căluşul Identitate Românească’, iar la ora 19:00 va fi Gala Laureaţilor din cadrul Festivalului internațional ‘Călușul Românesc’, ediția 52. Anul acesta, avem mai multe cete de căluşari din diferite judeţe, din Olt, Argeş, Dolj, Vâlcea, de la Sibiu, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, dar şi ansambluri din străinătate, din Serbia şi Bulgaria. Vreau să-i mulţumesc şi domnului primar Ion Doldurea pentru sprijinul acordat, în cadrul Festivalului ‘Călușul Oltenesc’, în gospodăria sa, jucându-se duminică, 11 iunie, acest joc bărbătesc”, a declarat Bogdan Mihuți.

Totodată, organizatorii mai spun că pe durata festivalului călușăresc de la Caracal, în proximitatea Teatrului de Vară, va avea loc și Târgul romanațean al meșterilor populari.

Cătălin FIRCOIU

sursă foto: Instantaneu din timpul evoluției cetelor de călușari la ediția de anul trecut a evenimentului

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți