2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Angajată a Primăriei Coteana, acuzată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene. Și-a recunoscut vinovăția

- Advertisement -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus luna trecută sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei femei, la data faptelor funcționar în cadrul Primăriei Coteana, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată.

„În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2015 – 2020, inculpata A. V., în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Coteana, județul Olt, și având atribuții în domeniul completării Registrului Agricol al comunei, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Slatina mai multe înscrisuri, declarând în fals că ar exploata suprafețe de teren agricol mai mari decât cele deținute în mod real, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață. Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 74.301 lei.
APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată anterior. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei”, se precizează într-un comunicat remis de procurorii DNA.

Potrivit sursei citate, în prezența avocatului, femeia a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de un an și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și patru luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe angajata Primăriei Coteana, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Olt, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți