1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Concursul de pescuit pentru copii de pe Lacul Șuica din Scornicești și-a desemnat câștigătorii

- Advertisement -

Fie că vorbim de fete sau băieți, zeci de copii, însoțiți de părinți și bunici, s-au întrecut duminică, 23 iulie 2023, în cadrul primei ediții a „Scornicești Cup Junior”, concursul de pescuit pe care Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești a ținut să-l găzduiască pe Lacul Șuica. Competiția a debutat încă de la primele ore ale dimineții și s-a încheiat undeva în jurul orei 13:00, când edilul a ținut să acorde și premii pentru cei care au avut capturi impresionante. În juvelnice s-au pus aproximativ o sută de kilograme de pește, iar unele capturi au cântârit chiar patru – cinci kilograme.

Concursul s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă, respectiv 6 – 9 ani, 9 – 12 ani, 13 – 18 ani, iar cei mai buni dintre ei au primit la final cupe, medalii, dar și premii surpriză, respectiv unelte de pescuit, participanți fiind doar copii și tineri pescari din orașul Scornicești și satele limitrofe.

La finalul competiției, primarul Daniel Tudor a spus că aceasta a fost o reușită.

„Așa cum ne-am propus, prima ediție a concursului «Scornicești Cup Junior» a fost o reușită pentru toți copiii participanți! Îi felicit din suflet și promit că la edițiile următoare voi pregăti mult mai multe surprize plăcute! Mulțumim din suflet gazdei noastre de la administrația Lacului Șuica, pentru minunatele condiții oferite!”, a declarat edilul.

Sursă foto: Daniel Tudor – Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți