5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul PSD de Olt Paul Stănescu susține inițitiva legislativă privind completarea articolului 292 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ

- Advertisement -

Paul Stănescu, senator de Olt și secretar general al Partidului Social Democrat, este unul dintre parlamentarii care au venit cu o propunere legislativă pentru completare articolului 292 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 57 din anul 2019 privind Codul administrativ.

La ora actuală, există multe situații în care bunurile imobile transmise din domeniul public al statului și din administrarea ministerelor sau ale altor organe de specialitate ale autorităților publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, în vederea realizării unor obiective de interes public local și / sau județean, într-un anumit interval de timp. Având în vedere faptul că, din diferite motive, aceste obiective nu au putut fi finalizate, în termenul inițial propus, a fost reglementată posibilitatea prelungirii termenului de realizare a obiectivelor la 5 ani.

„Modificarea a eliminat, parțial, situațiile care pot conduce la blocarea investițiilor locale sau a celor instituționale de preluare a obiectivelor de investiții, cu justă despăgubire, a eventualelor blocaje financiare și / sau deprecierea investițiilor realizate. Cadrul normativ existent nu oferă o soluție explicită pentru ipoteza în care autoritățile administrației publice locale își asumă continuarea lucrărilor și finalizarea investițiilor de interes public local, deși termenul de realizare a obiectivului de investiții s-a împlinit, iar autoritățile administrației publice centrale nu sunt interesate de revenirea imobilelor în proprietatea publică a statului, din motive obiective, cum ar fi faptul că lucrările realizate ulterior trecerii bunului în domeniul public local, fac inutilă sau costisitoare revenirea acestuia în proprietatea publică statului sau că valoarea bunurilor imobile ori utilitatea publică națională nu justifică demersul de revenire a acestora, în domeniul public al statului, în detrimentul utilității publice locale, care se menține și după îndeplinirea termenelor prevăzute prin acte administrative”, a declarat senatorul social democrat oltean.

Paul Stănescu mai spune că, în concret, există situații în care bunuri imobile se află în proprietatea publică a unei unități administrativ-teritorială, iar termenul pentru realizarea obiectivului de investiții s-a împlinit și autoritățile administrației publice locale nu au notificat nerealizarea investiției, în conformitate cu dispozițiile articolului 292, alineat 7, litera c) din Codul Administrativ, acestea fiind, de fapt, interesate de continuarea și finalizarea acesteia.

„În lipsa unei soluții juridice explicite, pe care o regăsim ca atare în cuprinsul Codului Administrativ sau al Codului Civil, dar și în scopul de a evita producerea de consecințe grave asupra intereselor ministerelor sau ale altor organe de specialitate ale autorităților publice centrale, aflate în subordinea Guvernului ori asupra intereselor autorităților administrației publice locale, este necesară completarea articolului 292 din Codul Administrativ, în vederea cadrului legal corespunzător”, a subliniat senatorul PSD de Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți