2.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bani de la Soros pentru copiii defavorizati din Perieti

- Advertisement -

Proiectul O sansa mica pentru un viitor mare a fost castigat de scoala Perieti, in cadrul unui program de granturi derulat de Fundatia Centru Educatia 2000+, pentru 35 de elevi care provin din familii cu venituri foarte mici, care au diferite dizabilitati sau ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate. in cadrul proiectului, copiii iau parte la activitati in cadrul carora isi dovedesc abilitatile practice, isi completeaza cultura generala cu informatii importante din diferite domenii (igiena umana, geografie, ecologie etc.), participa la concursuri tematice din care raman cu invataminte necesare si la excursii menite sa-i indeparteze de problemele lor de zi cu zi. Ieri, cei 35 de copii au vizitat Manastirea Clocociov si Biblioteca Judeteana Ion Minulescu din Slatina, unde au vizionat un film documentar potrivit varstei si curiozitatii lor.

La sesiunea din primavara, organizata de Fundatia Centru Educatia 2000+, gratie finantarii de la Fundatia Soros Romania, au depus proiecte mai multe scoli din judet, dar numai patru unitati au obtinut finantare, printre care si scoala noastra. Proiectul nostru cuprinde o serie de activitati pentru 35 de copiii care se confrunta cu mai multe probleme, sociale sau de sanatate. De pilda, copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate au invatat lucruri interesante despre tarile in care muncesc parintii lor. Sau cu totii participa la actiuni practice, la concursuri cu premii (la concursul de igiena au primit pasta si periute de dinti, la concursul de prim-ajutor medical au primit truse de prim-ajutor) sau fac excursii in imprejurimi si la distante mai mari, cu mese calde gratuite la pranz. Proiectul dureaza pana in luna octombrie. Pe durata acestor luni copiii se imbogatesc cu informatii utile si isi petrec timpul intr-un mod placut si interesant, sustine coordonatoarea proiectului, profesoara Georgiana Condoiu.

in cadrul proiectului la scoala din Perieti a prins viata un parc ecologic la care au muncit chiar copiii, unitatea scolara a fost dotata cu flip chart-uri, panouri pentru afisaj, truse medicale de prim-ajutor, pubele ecologice, cosuri de gunoi, mingi pentru mai multe tipuri de sport, CD-uri cu filme educative, carti si cu materiale de constructii. Pe toata derularea proiectului copiii si parintii primesc consiliere pe diferite teme in cadrul unor intalniri lunare. Urmeaza concursul intitulat Sunt talentat, in cadrul caruia participantii isi vor pune in practica toate calitatile practice si artistice, si o excursie la Bucuresti, unde copiii vor vizita Gradina Botanica, Muzeul de Geologie, Muzeul Satului si Palatul Parlamentului. in afara coordonatorului de proiect, de implementarea acestuia se ingrijeste o echipa formata din directorul scolii, Iaon Popa si cadrele didactice Constanta Popa, Amalia Nica, Adriana Mezdrea si Alina Luta.
Obiectivul general al programului de granturi este imbunatatirea accesului elevilor din mediile sociale defavorizate la un invatamant de calitate prin implementarea de proiecte de scurta durata la nivelul scolilor unde acestia isi desfasoara activitatea.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți