Peste 140 de pietoni amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii rutieri din Olt
O nouă campanie de recrutare a voluntarilor, desfășurată de ISU Olt în această perioadă
Bărbat din Olt, reținut de polițiștii vâlceni după ce l-au depistat băut la volanul unei mașini. S-a întâmplat de două ori în aceeași zi
Polițiști ai Biroului de Investigații Criminale Slatina, premiați de Poliția Română pentru performanță și profesionalism
Reprezentanții ISU Olt au venit cu lămuriri despre modificările legislative din domeniul apărării împotriva incendiilor și prevenirea incendiilor în sezonul de primăvară
Activități organizate în spațiul public de Jandarmeria Olt, la împlinirea a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
Prevenirea criminalității în transportul feroviar, prioritate pentru polițiști. Controale în gări și 32 de trenuri, cu peste 300 de persoane și autovehicule verificate
22 de șoferi, lăsați fără permisele auto de polițiștii din Olt după comiterea unor abateri în trafic. 14 dintre ei conduceau cu viteză excesivă
Adolescentă de 15 ani, din Corabia, căutată de polițiști după ce mama sa a dat-o dispărută