Prelungirea stării de alertă. Cîţu: Termenul de valabilitate al testelor antigen, 48 de ore
Apelul lui Raed Arafat în valul 4: „Dacă eşti simptomatic, nu te duci la lucru, porţi masca tot timpul şi te testezi”
ANRE a amendat distribuitorii de energie şi gaze cu 2,77 milioane de lei pentru nereguli privind citirea contoarelor
Coronavirus. Starea de alertă se prelungeşte în România cu încă 30 de zile, începând din 10 septembrie
Trei din patru angajați s-au simțit epuizați la muncă. Psiholog: Burnout are la bază stresul cronic, nu neapărat orele lucrate în plus
Ședință în Parlament pentru prezentrea moțiunii de cenzură. PNL a anunțat că nu participă
Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată și se va aplica de la 1 noiembrie
Participarea parlamentarilor PSD la ședința de joi în care ar putea fi citită moțiunea, facultativă
Bucureşti: Masca de protecţie trebuie purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ