Investiție de 1,7 milioane de euro la Spitalul Orășenesc Corabia. Ambulatoriul a fost dotat cu echipamente moderne de imagistică și recuperare
Omul potrivit, la locul potrivit. Vocația de salvator nu ține cont de programul de lucru
Cinci cursuri pentru șomeri, organizate de AJOFM Olt în septembrie. Oltenii, pot deveni, printre altele, referent resurse umane, asistent personal profesionist și ospătar
Sprijin pentru bobocii de clasa pregătitoare din Piatra Olt. 40 de copii vor primi ghiozdane complet echipate din partea primăriei
Polițiștii din Olt le-au predat lecția empatiei și a siguranței rutiere celor mai mici dintre preșcolarii din Slatina
Vești bune pentru comunitatea din Deveselu. Căminul Cultural a fost complet renovat și pus la dispoziția cetățenilor
Județul Olt, sub incidența unui Cod portocaliu de caniculă și sâmbătă
Polițiștii din Olt, recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele de caniculă
„Vreau și eu la mare!”, tabăra organizată de preotul Ion Iagăru de la Caracal, la ediția a XI-a. A început numărătoarea inversă