Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Olt organizeaza vineri, 16 septembrie 2011, ora 10.00, la sediul institutiei din strada Arcului, nr.2A, in sala de conferinte, o intalnire de lucru la care sunt invitati sa participe contribuabili, reprezentanti ai mediului de afaceri, pentru a aduce la cunostinta acestora modificarile aduse Codului Fiscal prin intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, se arata intr-un comunicat de presa. Conducerea DGFP Olt va prezenta participantilor principalele masuri stabilite de Guvernul Romaniei pentru reducerea poverii administrative pentru contribuabili prin simplificarea sistemului declarativ, precum si modificarile la procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale, explica Mihaela Marinescu, purtatorul de cuvant al DGFP Olt.
Una dintre modificarile aduse Codului Fiscal vizeaza sprijinirea contribuabililor care inregistreaza obligatii fiscale restante la 31 august 2011 printr-o relaxare fiscala. Este vorba de anularea penalitatilor de intarziere, daca obligatiile principale si dobanzile aferente acestora se sting prin plata voluntara sau compensare pana la 31 decembrie 2011 si de reducerea cu 50% a penalitatilor de intarziere, daca obligatiile principale si dobanzile aferente acestora se sting prin plata voluntara sau compensare pana la 30 iunie 2012. Aceste masuri se aplica in mod corespunzator si pentru un procent de 50% din majorarile de intarziere, reprezentand componenta de penalitate a acestora, aferente obligatiilor fiscale stinse prin plata sau compensare, declara Mihaela Marinescu.
Modificarile Codului Fiscal, pe intelesul tuturor la Directia Finantelor Olt
- Advertisement -
- Advertisement -