Prima zi din viața de școlar a fost marcată de un moment special pentru o sută de copii din clasa pregătitoare din orașul Scornicești și satele adiacente, care au pășit în noul an școlar 2026 – 2027 cu ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite colorate și urși de pluș. Acțiunea face parte din Campania tradițională „PESte Tot La Școală”, inițiată la nivel național de PES Activists România și implementată la nivel local în județul Olt.
Evenimentul a fost organizat de echipa PES Activists Olt, alături de nou-înființata organizație PES Activists Scornicești și PSD Scornicești, bucurându-se de implicarea activă a comunității locale.
„Ca întotdeauna, echipele noastre de activiști din județ sunt prezente în mijlocul comunităților din Olt. Prin acțiunea derulată la Scornicești, ne-am dorit să aducem bucurie și sprijin celor 100 de prichindei care încep o nouă etapă din viața lor. Mulțumim tuturor oamenilor cu suflet care ne-au fost alături și au susținut financiar acest demers, precum și primarului orașului Scornicești, Daniel Tudor, deputatului Marius Iancu și lui Ionuț Pîrvu, președintele PSD Scornicești. Suntem peste tot, ne implicăm, activăm și schimbăm împreună destine, oameni și comunități”, au declarat reprezentanții PES Activists Olt.
Acțiunea susținută de echipele PES Activists din Slatina, Caracal, Balș și Piatra Olt a primit un sprijin ferm din partea edilului Daniel Tudor de la Scornicești, care a promis că această inițiativă va deveni o adevărată tradiție locală, urmând ca în fiecare an elevii din clasa pregătitoare să primească ghiozdane și rechizite noi.






