Corabia – ora exacta a saraciei

Conditia precara a corabianului obisnuit care gusta libertatea post-comunista intr-o saracie lucie a facut obiectul mai multor scrieri jurnalistice, care au vizat insa mai mult generalul: cum a fost acest oras si ce a ajuns el acum. Noi ne-am concentrat atentia pe fata omului simplu, asupra ochilor lui si, daca ne-a acceptat dialogul, asupra vietii sale greu lovita de soarta. si am inteles ca cenusiul orasului poarta numele tristetii. O tristete iremediabila, vorba poetului Toparceanu, pentru ca din lumina privirii corabianului simplu a disparut speranta pe care politicienii incearca sa o resuscite o data la patru ani. Pe site-ul primariei, la pagina dedicata economiei, spatiul este gol. Din pacate, nu este doar o eroare tehnica.
Ce a avut in urma cu peste doua decenii Corabia? O industrie care duduia la marginea orasului si unde isi castigau painea peste 12.000 de oameni. Combinatul de fibre si fire sintetice, fabrica de zahar, o alta de mobila, tabacaria de proportii impresionante si renumitul IAS Corias fac parte din istoria recenta a orasului – azi, din pacate, doar amintire. in baza de date a Finantelor Publice doar SC Zahar SA Corabia mai figureaza cu informatii, insa cu o pierdere, anul trecut, de peste 122 miliarde de lei. Astazi orasul mai are doar 3.000 de salariati, din care majoritatea este formata din bugetari.

Pe strada

Deci, iata: Traim din ajutorul social, un doua milioane acolo pe luna. Din asta traim. Pensie n-am, ca eu am fost muzicant, am cantat la instrument zeci de ani pentru Casa de Cultura si la un restaurant de stat, dar am fost pacalit, nu mi-au facut carte de munca. Iar dupa 1990 nu mi-am gasit altceva de munca in orasul acesta mort. stiti cum este sa traiesti de pe o zi pe alta?, ne intreaba Constantin Pitulice, un barbat de 67 de ani, care-si face veacul, se pare, pe banca, in fata primariei, la care sta cu mana intinsa luna de luna pentru ajutorul pe care statul il ofera saracilor. si inca: Traim intr-un oras in care sperantele au murit. Eu sunt pensionara si imi permit unele lucruri in masura in care renunt la altele, dar mai rau este ca tinerii nu au locuri de munca si, in lipsa locurilor de munca, nu-si gasesc un rost in viata, ni se destainuie o fosta educatoare, Elena Budurea, de 60 de ani, pe care o intalnim pe strada cu jumatate de kilogram de peste in mana (n-am intrebat-o la ce a renuntat ca sa serveasca la pranz peste).
Ion Tudor Caracuda a lucrat o buna parte din viata la IAS Corabia, una dintre cele mai mari intreprinderi agricole de stat din Romania comunista. Odata cu desfiintarea acesteia, omul a castigat statutul de somer de care n-a mai scapat. Am 59 de ani si ma simt in putere, dar stiti cum este acum, nu te mai ia nimeni la lucru de la o varsta incolo, mai ales intr-un oras precum Corabia. Am lucrat la IAS pana cand acesta a disparut, iar dup-aia nu mi-am mai gasit de lucru. Unde sa gasesti de lucru in Corabia? Am primit ce-am primit indemnizatie de somaj; acum nu mai primesc nimic, gasesc temporar pe ici, pe acolo. Viata grea, domnule. Daca vrei sa te convingi de adevarul acestei afirmatii, unde mergi?

in piata

Sa ne intelegem: animatia unei zile obisnuite din piata slatineana Zahana nu o intalnesti in piata din Corabia nici la zile mari, de sarbatoare. Exista aici o nemiscare tulburata doar de glumele vanzatoarelor mai gurese care fac intre ele haz de necaz. Ce maica, daca vindem bine? Pupati-as talpile, de aza dimineata am dat o chita de verdeata. Atat. Aici nu cumpara aproape nimeni, doar cateodata strictul necesar, daca-l cumpara si p-ala. De 25 de ani vand aici, da’ saracie de-asta de-acum n-am vazut niciodata. Nu are omu’ bani, nu cumpara. Nu mai sunt fabrici cum erau odata, nu mai sunt locuri de munca, de unde sa aiba lumea bani?, intreaba, ca multi alti vanzatori, Elisabeta Lungu, de 52 de ani, care la vremea pranzului are masa plina de marfa, asa cum a asezat-o dis-de-dimineata. Piata mare, plina cu munti de legume, fructe, articole de imbracaminte si obiecte de uz casnic, goala de clienti. Dupa indelunga asteptare si plimbare printre mese, dam si de un client dispus sa bage mana in buzunar. Cumpar atat cat am nevoie stricta, nu mai mult, ca nu lucrez, ne spune Rodica Dragut, o femeie de 45 de ani, dupa ce se dumireste de ce ne-am oprit si am intrat cu ea in vorba.
La 64 de ani, Maria taralunga din Izbiceni bate zi de zi drumul la si dinspre Corabia, ca sa castige ceva pe langa pensia agricola. si castiga? Ei, asa, cate putin, ca in piata asta nu prea merge vanzarea. Mai mult ne chinuim.

Proiecte

Primarul din Corabia, Teodor Barbu, nu poate contrazice evidenta. Orasul este mort. somajul are o proportie de peste 60%, din economia care hranea odata zeci de mii de guri nu a mai ramas nimic. Pai, ce era Corabia odata? La nivel national, doar aici si la Braila se dadea ora exacta la cereale, spune edilul. El da vina pe predecesorii sai, care n-au facut nimic pentru a atrage investitii. Cate ceva s-a cumparat prin Corabia, dar lipseste motorul care ar putea scapa orasul de saracie. Motorul este, in cazul nostru, gazul metan. N-ai gaz metan, n-ai investitii. Avem mai multe propuneri de la investitori straini si romani, care asteapta insa introducerea utilitatilor, in special a gazului metan. in ce ne priveste, avem proiectul avizat, urmeaza ca Transgaz sa dea drumul la lucrari, sustine primarul Barbu. Este cazul sa amintim aici ca proiectul de aductiune a gazelor naturale a mai fost abordat de unul dintre fostii primari, Ion Dimienescu, dar dupa practica carutei puse inaintea cailor. Administratia de atunci a bagat bani buni intr-un studiu de fezabilitate pentru un proiect de distributie a gazelor, in conditiile in care, ca sa distribui gaze, trebuie mai intai sa le aduci. Zadarnica pentru populatie, toata povestea asta nu a fost facuta nicidecum fara cap. A castigat cine trebuia sa castige. Dar nu mai scrieti despre asta, ce a fost a fost, conteaza ca acum avem perspective foarte bune si, daca totul merge conform planurilor noastre, in doi, cel mult trei ani, economia o sa duduie din nou in Corabia. Vom avea locuri de munca, bugetul local, acum de numai 30, 32 miliarde de lei vechi, va creste, iar noi vom avea atunci resurse sa investim si in infrastructura, mai spune primarul actual al orasului. Vorbe frumoase ale edilului in care, insa, oamenii simpli nu mai cred dupa esecurile administratiilor anterioare. Ce esecuri, domne, smecherii s-au imbuibat. Pai orasu’ asta a ajuns asa cum a ajuns intamplator? Aiurea, au furat toti de-au rupt. Au vandut tot ce era de vanzare stim noi cum. Ce sperante sa mai avem? De la pamant te mai ridici, da’ de sub pamant – niciodata. Este convingerea lui Marin, 52 de ani, fost muncitor la Corias Corabia, scurta si edificatoare dupa care noi nu mai putem spune nimic. Poate doar ca la Corabia, locul unde odata se dadea ora exacta a cerealelor, precum se exprima primarul urbei, acum da ora exacta doar saracia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<