14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Este timpul pentru o schimbare in administratia comunei Dobrosloveni. Una liberala!

- Advertisement -

Pentru cei care nu va cunosc, va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre dumneavoastra.
M-am nascut in aceasta localitate si mi-am petrecut aici intreaga mea viata. Deci pot spune ca sunt foarte legat de acest loc. Cunosc fiecare colt al comunei, oamenii care traiesc aici, cat si problemele cu care se confrunta. Sunt casatorit de 11 ani si am o fetita in varsta de 10 ani. Am dezvoltat o afacere privata inca din anii ’95, avand in prezent 15 angajati – unii cu o vechime de peste 10 ani. in toti acesti ani mi-am demonstrat probitatea morala, iar asupra mea nu planeaza nicio urma de indoiala referitoare la respectarea legii. Mi-am ajutat concetatenii ani la rand si voi continua sa fac asta, indiferent de rezultatele alegerilor din 5 iunie.

Care sunt argumentele care v-au determinat sa candidati la functia de primar?
Sunt recomandat de Partidul National Liberal, si impreuna cu colegii din organizatia locala formam o echipa puternica. Vin din mediul privat si stiu sa gestionez bine banii, firma pe care o conduc are cifra de afaceri mai mare decat bugetul comunei Dobrosloveni. Actuala administratie a lasat nerezolvate multe din problemele reale ale cetatenilor comunei. Sunt probleme mari cu gunoaiele, care ocupa o suprafata insemnata din islazul comunal, periclitand bunastarea acestuia si impiedicand pasunatul. Nu exista retele de alimentare cu apa si de canalizare. Drumurile si ulitele comunale sunt intr-o stare deplorabila, iar scolile sunt intr-o stare precara. Desi comuna se invecineaza cu o localitate urbana mare – municipiul Caracal – sub actuala administratie locala comuna Dobrosloveni a ramas cu mult in urma din punct de vedere al infrastructurii si, implicit, al atractivitatii pentru investitori care sa creeze noi locuri de munca – atat de necesare in prezent. Singurele locuri de munca create in ultimii ani sunt functii bugetare in cadrul primariei si la Centrul de Informare Turistica. Din functia de consilier local al comunei am incercat sa schimb acest curs al administratiei locale, insa majoritatea PSD din Consiliul Local Dobrosloveni a fost tot timpul impotriva.
Toate acestea, cat si incurajarile primite de la multi dintre locuitorii comunei m-au determinat sa imi asum responsabilitatea de a candida si de a castiga functia de primar al comunei Dobrosloveni.

Dobrosloveni este o comuna care are inca multe probleme nerezolvate, infrastructura, scoli, sport, ordine publica. Dumneavoastra cu ce propuneri veniti pentru urmatorii 4 ani?
La preluarea mandatelor, eu si echipa de consilieri a PNL vom adopta masuri pentru a asigura siguranta proprietatii cetatenilor, prin instalarea unui sistem de camere de monitorizare video in toate punctele de acces in comuna.
O alta prioritate se refera la reintregirea suprafetei islazurilor comunale si delimitarea fizica a acestora. Pentru ca din punctul nostru de vedere starea islazurilor este o problema majora a localitatii, islazurile comunale vor fi curatate de gunoaie si de vegetatia spontana, iar periodic se vor insamanta si se vor administra ingrasaminte chimice pentru a asigura conditii normale pentru pasunat.
in urmatorii 4 ani vom accesa mult mai multe fonduri europene pentru a moderniza comuna. Vom construi o sala de sport, cate un teren de minifotbal in fiecare sat, iar fiecare scoala si gradinita va fi dotata cu grupuri sanitare in interiorul cladirilor in care functioneaza. Vom infiinta retele de alimentare cu apa si de canalizare in toate satele si vom realiza lucrari de aparare impotriva inundatiilor, astfel incat gospodariile din zonele cu risc de inundare sa fie mai sigure. De asemenea, o atentie deosebita se va acorda asfaltarii drumurilor si ulitelor comunale.
Pe toata durata mandatului de primar voi fi la dispozitia tinerilor intreprinzatori din comuna, subliniez din comuna, pentru a-i ajuta sa acceseze fonduri europene pentru initierea unor noi afaceri sau dezvoltarea celor existente.
O alta prioritate a mandatului se refera la trecerea in domeniul public al comunei a strandului din satul Dobrosloveni (La Teis) in vederea amenajarii unei baze de agrement, pescuit sportiv si reinfiintarii padurii de tei, asa cum a fost aceasta zona pana nu demult. Ne propunem si sa modernizam sala de nunti din comuna astfel incat cetatenii sa nu mai fie nevoiti sa organizeze astfel de evenimente in alte localitati, cu cheltuieli suplimentare. Vom consolida echipa de fotbal a comunei, care in trecut era o emblema a noastra, prin atragerea unor investitori privati care pot sa creeze premisele promovarii in esalonul competitional superior.
Toate acestea se vor realiza in conditii de deplina transparenta decizionala si a modului de cheltuire a banului public. Periodic se vor organiza adunari publice in toate satele comunei pentru a cunoaste permanent care sunt nevoile si doleantele cetatenilor, propunerile lor urmand a fi cuprinse in proiecte de hotarari si vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local Dobrosloveni. De asemenea, sedinte ale consiliului local se vor organiza prin rotatie in fiecare sat al comunei.

Cum ii veti convinge pe cetatenii comunei ca sunteti cel mai potrivit candidat pentru functia de primar?
Plec pe acest drum impreuna cu o echipa de oameni corecti si cinstiti, care nu au alte interese decat dezvoltarea comunei. Nu au avut afaceri cu primaria, nu au furat din banul public. Sunt oameni precum Gheorghe Mitrache, Constantin Gilca, Florin Stanica si Preda Aurel din satul Dobrosloveni, Florentina Ichim si Marin Chilianu din satul Resca, Florin Dumitrescu si Ion Vasile (Lulu) din satul Potopin si Ion Grigore din satul Frasinet.
impreuna vom schimba atitudinea administratiei locale, a angajatilor primariei in relatia cu cetatenii comunei Dobrosloveni.

Ce mesaj doriti sa transmiteti locuitorilor comunei?

Sa creada in echipa pe care PNL o propune si sa ne dea ocazia sa demonstram ca cele prezentate anterior, si nu numai, vor deveni realitate. ii rog sa participe la vot si sa nu-si piarda speranta ca viata poate fi mai buna.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți