3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Sustinem modernizarea Spitalului Judetean, dar cu achizitii corecte!

- Advertisement -
Pentru cei care nu va cunosc, v-as ruga sa ne spuneti cateva cuvinte despre dvs.
inainte de a intra in administratia publica am fost administrator si director la mai multe societati cu capital privat, ultima fiind o firma de distributie medicamente, cu sediul in Craiova. in anul 2004 am fost ales primar al comunei Dobretu, unde am condus destinul localitatii pana in anul 2012. In anul 2014 am fost cooptat in C.J.Ex. al PNL Olt si in Comisia de Fonduri Europene la nivel national a PNL, iar din 2015 in Comisia de Administratie Publica si Siguranta Cetateanului a PNL. Din iunie 2016 sunt consilier judetean in Consiliul Judetean Olt.

Au trecut deja cateva luni de cand ati preluat mandatul de consilier judetean. Ce sperati sa fie, cum va imaginati inainte ca decurg lucrurile in CJ si cum vi se pare ca este in realitate?
Nu sunt naiv sa cred ca lucrurile se vor schimba peste noapte. Din pacate, administratiile publice locale depind din punct de vedere financiar, in mare masura, de Consiliul Judetean. Ne trebuie vointa si nu in ultimul rand capacitatea de a intelege cum trebuie sa functioneze activitatea, in conditii optime, in administratie. Sunt evidente lipsa de competenta si interesele de grup. Din pacate nu exista o viziune si nu este predictibilitate in nici un domeniu. Majoritatea proiectelor incepute se abandoneaza, fara sa se traga o concluzie daca dupa ce s-a inceput a fost bine sau rau. Nici o institutie nu elaboreaza strategii pe termen lung. Bugetele se construiesc si se aproba pentru a multumi anumite interese, pe termen foarte scurt. Se aloca fonduri fara sa se urmareasca daca acele sume cheltuite au generat investitii sau au fost gasite solutii optime, de investitii, pentru buna functionare a administratiilor publice locale sau a institutiilor din subordine.

V-ati remarcat ca una dintre principalele voci ale opozitiei in CJ. La ultima sedinta ati depus o interpelare pe tema achizitiilor de paturi si mobilier la spitalul judetean. Detaliati, va rog.
Cu privire la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina pot sa va spun ca am ramas surprins de sumele foarte mari alocate pentru anumite obiecte de inventar. Acestea au fost aprobate in Anexa nr. 3 la proiectul de hotarare nr. 9752/20.09.2016, cu sprijinul consilierilor PSD. Nu stiu cine a luat decizia de a plati un pat simplu cu 12 000 de lei, cred ca este o suma prea mare pentru un spital care are destule lipsuri. Sa inteleaga cetatenii, nu suntem impotriva investitiilor in Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, dimpotriva, consilierii judeteni ai PNL vor sustine modernizarea Spitalului Judetean, dar cu achizitii corecte, cu aparatura de cea mai buna calitate si cu transparenta in luarea deciziilor.

La finalul sedintei in care ati depus interpelarea, presedintele CJ Olt v-a propus sa mergeti impreuna la spital. Ati fost la unitatea sanitara? Ce concluzii ati tras?
Am fost in urmatoarea zi cu presedintele CJ Marius Oprescu si am fost primiti de managerul spitalului, d-na Elena Visan, impreuna cu personal medical si persoana delegata de la compartimentul achizitii. Am facut o scurta vizita in saloanele modernizate. Mai astept anumite informatii si probabil in urmatoarea sedinta ordinara a Consiliului Judetean Olt voi depune concluziile scrise.

Aveti experienta in administratia publica. V-ati gandit sa initiati vreun proiect de hotarare in folosul cetatenilor?
Da, m-am gandit la mai multe proiecte pentru imbunatatirea conditiilor de lucru in administratia publica si implicit in sprijinul cetatenilor. In anul 2005 am demarat un proiect de colaborare transfrontaliera intre Romania si Bulgaria, pe fonduri europene, iar la finalul proiectului primaria Dobretu trebuia sa implementeze un soft pentru cadastru, taxe, impozite, care usura foarte mult accesul la informatii si eliberarea facila a documentelor de catre institutii. Din pacate acest soft exista la primaria Dobretu dar nu a fost dorit de celelalte institutii publice din judetul Olt.
Prin acest soft se putea crea o baza de date unica, in folosul tuturor cetatenilor judetului, documentele puteau fi eliberate mult mai repede de catre si intre institutii iar cetateanul nu mai umbla, pe drumuri, de la o unitate la alta sau de la o usa la alta usa. Ar fi o mare realizare implementarea acestui program. Voi initia proiecte cu privire la multe investitii necesare, sau cel putin alocare fonduri pentru intretinerea celor existente. Am initiat si sustinut proiecte culturale si voi continua promovarea valorilor reale, in special tinerii. Trebuie sa gasim un echilibru intre deciziile luate de factorii de conducere si nevoile reale ale cetatenilor si ale societatii in care traim.

Ce obiective politice aveti?
Sa reusim formarea majoritatii in Parlamentul Romaniei. Ca partid, obiectivul nostru este sa gasim solutii pentru elaborarea si aprobarea unei legislatii simple, fara a mai avea nevoie de norme, pentru cresterea calitatii vietii. Romania are aproximativ 15 000 de legi. Sunt prea multe si nu le mai intelege nimeni, exista foarte multe ambiguitati. Tot ce facem noi se stabileste prin lege. Daca legile sunt prost facute si viata noastra va fi la fel. Trebuie legi simple si clare, intocmite si propuse de personal calificat si cu experienta in domeniu. Trebuie schimbata neaparat legislatia.

Ce credeti ca a lipsit la alegerile locale, de ce a pierdut PNL Primaria Dobretu?
Exista o diferenta de abordare si de intelegere a prioritatilor diferita, de la o localitate la alta. Am facut sondaje, inainte de alegeri, si din pacate am constatat ca in unele localitati cetatenii aleg pentru functia de primar candidati fara prea multa experienta si onoare. in unele dintre localitati am decis sa punem pe lista pe cei mai bine pregatiti candidati, din punct de vedere profesional si moral, stiind de la bun inceput ca au cele mai mici sanse de a castiga. Despre Dobretu trebuie sa va marturisesc ca nu am inteles nici acum ce isi doresc cu adevarat cetatenii localitatii.

Daca PNL ar intra la guvernare, pe ce functie va vedeti peste cativa ani?
Nu ma gandesc la functii. Colegii mei vor decide daca ma doresc in continuare in echipa si unde vor sa ii reprezint. Ma simt onorat ca fac parte din echipa PNL si sper sa ni se alature cat mai multi membri de valoare.

Ce procent credeti ca va obtine la nivel de judet partidul pe care il reprezentati, la alegerile din decembrie?
Sunt realist. intre 28 si 32%.

Cum ati convinge un alegator indecis sa puna stampila pe PNL?
Electoratul judetului Olt este traditional de stanga. Este foarte greu intr-un judet sarac sa convingi oamenii sa se apuce de profesii liberale. Nici nu au cu ce. Exista in Olt foarte multe familii care depind de ajutorul minim social si care sunt sub influenta primarilor. Daca Romania o duce prost, se datoreaza in mare parte PSD, care a guvernat mai mult de 16 ani. in toata aceasta perioada a vandut numai iluzii – autostrazi, drumuri modernizate, locuri de munca, salarii mari, modernizarea spitalelor si multe altele. in judetele unde au condus primari care sunt membri PNL, si va dau exemplu Timisoara, Cluj, Arad, Sibiu, sunt cele mai dezvoltate zone, iar unde a condus PSD, de exemplu Olt, Dolj, Gorj, Mehedinti, Teleorman, etc, sunt cele mai sarace. Concluziile va rog sa le trageti dumneavoastra.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți