13.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Accident la Găneasa. Un mort şi patru răniţi grav în urma unui impact violent între două vehicule

- Advertisement -

Cinci tineri, printre care trei copii, au fost răniţi grav în urma unui accident rutier produs, sâmbătă după-amiază, pe Drumul Naţional 65, la intrarea în comuna Găneasa dinspre Slatina. Cu toţii au ajuns la Spitalul Slatina, dar din păcate una dintre victime, un tânăr de 23 de ani, a intrat în stop cardio-respirator, iar în scurt timp a decedat.

În accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, în care se aflau şase persoane, la faţa locului intervenind pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

„La sosirea echipajelor, şoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, din oraşul Balş şi un pasager aflat pe bancheta din spate, în vârstă de aproximativ 15 ani, au fost găsiţi încarceraţi, în stare de inconştienţă. Pentru extragerea victimelor, pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Cei cinci pacienţi, toţi de sex masculin, în vârstă de 12 ani, 13 ani, aproximativ 15 ani, 23 de ani şi 32 de ani, au fost transportaţi, politraumatizaţi prin accident rutier, la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Bărbatul de 23 de ani şi minorul de aproximativ 15 ani prezentau răni grave şi stare comatoasă”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Din păcate, şoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat de cadrele medicale din cadrul UPU Slatina, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat. Fiind în stare gravă, respectiv în comă profundă, copilul de aproximativ 15 ani a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Şoferul autoutilitarei nu prezenta urme de traumă şi a refuzat monitorizarea şi transportul la spital.

Poliţiştii rutieri au ajuns în zonă pentru a face cercetări şi a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. „Un bărbat de 23 de ani, din oraşul Balş, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Găneasa către Slatina, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului depăşirea interzisă, a intrat în depăşirea mai multor autoturisme, iar la intrarea pe sens a acroşat o autoutilitară ce circula în aceeaşi direcţie, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat într-un copac. În urma impactului, conducătorul auto a decedat, iar pasagerii, patru persoane cu vârste cuprinse între 12 şi 32 de ani, toţi din Balş, au necesitat îngrijiri medicale”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În urma accidentului, traficul în zonă s-a desfăşurat alternativ pentru câteva zeci de minute.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți