Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Vișina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut marți, 29 septembrie, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Obârșia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Acesta este acuzat că, în urmă cu zece zile, el și fiul său de 18 ani au provocat o bătaie în toată regula pe terasa unui magazin din localitate, victime fiind un tânăr de 37 de ani și fratele lui mai mic cu cinci ani. S-au împărțit pumni, însă s-a folosit și o cazma, iar unul dintre agresori, respectiv bărbatul de 44 de ani, avea la el și un cuțit.
Concret, fapta s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2026, în jurul orei 22:10. Doi dintre cei implicați în scandal au ajuns la spital, în vederea acodării de investigații medicale amănunțite.
„În fapt, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Vișina au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Obârșia, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de un alt bărbat. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se afla pe terasa unei societăți comerciale din comuna Obârșia, împreună cu fiul său, în vârstă de 18 ani, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate, ar fi fost implicat, pe fondul unui conflict spontan, într-o altercație cu un bărbat, în vârstă de 37 de ani, și fratele acestuia, în vârstă de 32 de ani. În timpul conflictului, bărbatul de 44 de ani ar fi folosit un obiect contondent, iar prin altercația dintre persoanele implicate ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică. În urma evenimentului, bărbatul de 37 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal, iar tânărul de 18 ani a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a declarat inspectorul Claudiu Șerba, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Inițial, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 44 de ani, din Obârșia, ar fi avut asupra sa obiecte periculoase, astfel că cercetările au fost extinse și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Marți, 29 septembrie 2026, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Vișina, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului de 44 de ani. În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale.
