Doi tineri de 21 de ani, din comuna Brebeni, şi o tânără de 18 ani, din municipiul Slatina, sunt cercetaţi de poliţiştii slătineni după ce luni noaptea au fost prinşi în flagrant furând acumulatori auto. Doi dintre ei au fost arestaţi, pe numele unuia fiind emis mandat de arestare în lipsă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, cei trei tineri sustrăgeau componentele auto de la două autoturisme care erau parcate pe strada Văilor din Slatina. „Acumulatorii auto au fost recuperați, fiind restituiți proprietarilor maşinilor”, a spus Cristian Grigorescu, reprezentantul IPJ.
Unul dintre tinerii din Brebeni a fost reținut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat, iar acesta a fost prezentat marţi în faţa magistraţilor Judecătoriei Slatina şi arestat preventiv pentru 30 de zile. Instanţa a emis mandat de arestare şi pe numele celuilalt tânăr din Brebeni, însă în lipsă. Acesta este acuzat de tentativă la furt calificat, furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Decizia judecătorilor slătineni nu este una definitivă şi deja a fost contestată de tânărul arestat, contestaţia urmând a fi judecată zilele următoare de o instanţă superioară.
Cătălin FIRCOIU