Spitalul Slatina, în reabilitare. Se reface acoperișul corpului central

Au început lucrările de reabilitare termică la Spitalul Județean Slatina. Mai întâi se lucrează la refacerea acoperișului și reabilitarea termică a fațadei, pentru ca în curând să înceapă și modernizarea interiorului la corpul central.

Fondurile necesare refacerii fațadei și reabilitării termice a celei mai mari dintre clădirile spitalului sunt asigurate de Consiliul Județean, termenul de finalizare fiind anul 2021.

„Este o lucrare amplă. E vorba de întreaga reabilitare termică a corpului central, un proiect finanțat de Consiliul Județean, în valoare de 7 milioane lei. Am început anul acesta și singurele lucrări pe care le vom face până la finalul anului vor fi cele de înlocuire a șarpantei, iar anul viitor reabilitarea termică a fațadei și montarea unor storuri metalice exterioare și schimbarea tâmplăriei pentru toate etajele. Termenul este 2021, dar sperăm ca anul viitor să fie gata”, a explicat Cătălin Rotea, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Și celelalte corpuri medicale din incinta spitalului vor beneficia de reabilitare termică, de această dată banii fiind asigurați din fonduri europene.

Simona Vârban

Un comentariu la „Spitalul Slatina, în reabilitare. Se reface acoperișul corpului central

  • E bine ca se reabiliteaza cand vine vremea rea,pana acum nu au avut chef

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.